Un roman dezleaga enigma fantomelor

Biofizicianul Dan Parvulescu s-apropiat de descoperirea naturii reale a unui fenomen care infioara lumea din timpuri imemoriale - FANTOMELE

Stafia din castel

"Imediat după evenimentele din decembrie, în februarie 1990, mă aflam, cu un grup de amici de la fostul ICPE, într-o excursie cu maşini personale în Moravia" - îşi aminteşte Dan Pârvulescu. "Ce­hii nu prea au obi­ceiul de a călători în timpul iernii, aşa că am putut, cu bani puţini şi în linişte, să cutreierăm tot acest ţinut cu puternic iz european, oprindu-ne peste noapte pe la vechi hanuri de ţară sau dormind în maşi­nă. Intr-o zi, am dat, cu totul întâmplător, peste un castel me­dieval părăginit. Ridi­cat pe malul unui eleşteu, departe de drumuri bătute şi de localităţi, el era aproape necunoscut pentru turişti. Ne-a întâmpinat o bătrânică simpa- tică, ghid şi administrator în acelaşi timp, care locuia împreună cu un paz­nic mai în vârstă, în două cămăruţe din incinta castelului. Plimbându-ne prin coridoarele lungi şi jilave, prin sălile imense şi sumbre, am între­bat-o pe bătrânică, într-o germană stâlcită, dacă nu cumva castelul «este bântuit de fantome». «Da, sălăşlu­ieşte aici o stafie», mi-a răspuns sim­patica doamnă, pe un ton calm şi fi­resc. «Am văzut-o de câteva ori în sala tablourilor.»

Nimeni na a luat spuse­le ghidei in serios şi atunci doamna Maria cu o voce puţin supărată, ne-a propus sa vizităm la miezul nopţii galeria de artă a castelului. Doi cercetători din labora­torul de electrostatică s-au arătat dispuşi, în schimbul unei lăzi de bere Pilsen, să facă această excursie noc­turnă. Noaptea târziu, aprinzănd o lumânare groasă, ei au ajuns aproape pe dibuite la etajul doi. Lumina tremurăndă a lumânării arunca peste zidurile castelului tăcut umbrele uriaşe ale celor doi români îndrăzneţi.

Imensa uşă a sălii ta­blourilor s-a deschis cu un scârţâit infio­rător. Cât ai clipi, cei doi voluntari şi ama­tori de bere ceheasca s-au acoperit de o su­doare rece, mâinile au inceput să le tremure, iar gândul de a o şter­ge cât mai repede de acolo puse stăpânire pe ei. Deodată, dintr-un tablou slab lu­minat de lumânarea pâlpâitoare, s-a des­prins o pată albicioasâ, fără formă preci­să, şi a inceput, încet, să se deplaseze spre cei doi intruşi. Deşi oameni se­rioşi şi cu experienţă de viaţă, cu­prinşi de o spaimă cumplită, ei au luat-o la goană nebună. Peste câteva clipe, năvăleau in camera ghidei, unde stăteam toti în aşteptarea lor. După chipurile lor, albe ca varul şi răvăşite de groază, am înţeles: întâl­nirea cu fantoma avusese loc.

Făpturi mişcătoare şl străvezii

Povestea din castelul medieval a avut urmări neaşteptate Recitind cărti de istorie şi beletristica,atentia lui Dan Pârvulescu a fost atrasă de trei lucruri surprinzătoare. In primul rând, contemporanii noştri relatează despre întâlniri cu fantome exact în acelaşi mod în care au fost descrise asemenea scene acum o sută, două sau chiar câteva sute de ani. Roma­nele din aşa-numita "şcoală gotică en­gleză", şi în special celebra scriere a Annei Radcliff, "Misterele castelului Udolpho", sau nuvelele fantastice ale romanticilor germani şi ruşi zugră­vesc fantomele ca pe nişte apariţii sub forma unui mic nor albicios, străveziu şi mişcător. In al doilea rând, stafiile puteau fi întâlnite numai în anumite locuri - castele, pinacoteci, atelierele pictorilor şi, mai ales, lângă tablouri vechi. Şi, în sfârşit, fantomele preferă totdeauna o lumină slabă şi nesigură - licărirea unei lumânări, jăraticul unor cărbuni aproape stinşi, pâlpâi­rea unei făclii fumegânde... De exem­plu, în nuvela lui Gogol, "Portretul", acest amănunt este redat foarte bine: trăsăturile portretului unui bătrân s-au mişcat doar atunci când pânza a fost scăldată de lumina palidă a lunii.

"Mi se părea că sunt pe calea cea bună, că sunt foarte aproape de dezlegarea misterului", povesteşte Dan Pârvulescu. Bănuiala a devenit însă certitudine abia peste câteva luni, în laboratorul de holografie de la IFA.

Organismul uman emite asemenea laserului

"Urmărind experienţele colegilor mei, m-a izbit asemănarea dintre imaginea holografică a unui portret de bărbat de pe o holografie prost exe­cutată şi fantoma văzută de prietenii mei. Mi-am dat seama că fantomele ar putea fi, de fapt, nişte imagini ho­lografice. Dar ale cui? După multe luni de cercetări asidue, cred că m-am apropiat de răspunsul la această în­trebare incitantă. Organismul uman emite un spectru larg de unde electro­magnetice", spune Dan Pârvulescu. "Am început să studiez undele situate in diapazonul apropiat de radiaţia termică, cu frecvenţa de 1x10"Hz. Este frecvenţa vibraţiilor membra­nelor celulare încărcate ale tuturor organelor interne ale omului: inimă, plămâni, ficat... Oscilaţiile membra­nelor celulare sunt coordonate sau, cum spun fizicienii, coerente. Feno­menul de emisiune coerentă a unde­lor electromagnetice amplificate ne este cunoscut mai mult din fizică. Este vorba de laser. Cu ajutorul la­serului se creează imaginea hologra­fică, adică imaginea spaţială a unui obiect. De ce n-am putea compara organismul uman cu un fascicul de laser? Este, desigur, o analogie cam rudimentară, dar elocventă. Admi­ţând ipoteza că organismul uman emite, asemenea unui laser, micro­unde coerente de înaltă frecvenţă, este plauzibilă şi ipoteza că la fel de bine el poate înregistra şi o hologra­mă. Pe ce anume se sprijină această ipoteză, ştiut fiind faptul că fanto­mele înflăcărau imaginaţia oamenilor cu mult înaintea descoperirii plăcilor fotografice? După multiple experienţe am reuşit să demonstrăm că holo­gramele pot fi înregistrate, nu numai pe o placă fotografică specială, dar şi pe unele materiale termosensibile. Ce-i drept, calitatea înregistrării lasă de dorit. Esenţialul este că o emisiune electromagnetică va lăsa urme sau amprente certe pe asemenea mate­riale sensibile la temperatură. Astfel de materiale pot fi diferite emulsii şi vopsele uşor volatile, lacuri, culori, di­verse substanţe cu care se prepară grundul unei pânze şi chiar sângele uman. Nu întâmplător, fantomele puteau fi văzute adesea la locul unei crime, până în momentul când sângele victimei era spălat. Asemenea holo­grame rudimentare pot să se păstreze câteva secole. A şterge sau a distruge aceste înregistrări naturale se poate numai printr-o încălzire puternică. Nu cumva, încă din Antichitate, toc­mai din această cauză, focul era considerat ca ceva purificator, care alungă spiritele rele?"

Sunt fantomele proiecţia emoţiilor noastre?

"Dacă cineva nu crede în exis­tenţa fantomelor, nu le va vedea niciodată", este de părere Dan Pârvulescu. "Oa­menii calmi, e- chilibraţi, prea raţionali, cu un comportament lipsit de emotivi­tate şi pentru ca­re nu există fio­rul în faţa supra­naturalului, ni­ciodată nu au în­tâlnit umbre ră­tăcitoare. Numai într-o stare de ex­tremă excitaţie - mânie, frică, du­rere - sau într-o sta­re de euforie puterni­că, provocată de o imensă bucurie, în­tâlnirea omului cu fantoma este posibi­lă.

Se ştie că proce­sele biochimice în organismul uman nu se desfăşoară în mod egal şi permanent; în funcţie de intensita­tea acestora variază şi radiaţia electro­magnetică a celule­lor. Când un om se află într-o stare normală, calmă, el poate să-şi lase propria hologramă pe un material termosensibil, numai că imaginea holografică va fi atât de ştearsă, încât nu va fi vizibilă. Pentru a obţine o ho­logramă clară, toate organele interne ale organismului uman trebuie să intre într-o vibraţie coerentă. Pentru acest lucru, omul trebuie să fie adus într-o stare emoţională deosebit de puternică (spaimă, groază, durere) sau într-o stare de stres. Numai în acest caz, pe o suprafaţă termosensibilă, va rămâne o amprentă clară, dar, deocamdată, invizibilă. Pentru "a însufleţi" imaginea unui om, codifica­tă pe suprafaţa unui material termosensibil, este necesară apariţia unui alt om care, fiind într-o stare de emo­ţie totală (vezi vizita la castel), emite un flux de unde electromagnetice. Ac­ţionând ca un laser, aceste unde determină apariţia imaginii holografice, adică fantoma.

Nu apariţiile misterioase nasc spaime, ci, invers, groaza naşte stafii. Tocmai din acest motiv, preoţii din templele păgâne nu agreau credin­cioşi prea sceptici. «Miracolele se în­tâmplă acolo unde ele sunt crezute», scria Diderot. Am putea spune, la rândul nostru: miracolele apar şi acolo unde sunt aş­teptate cu spai­mă.

Se poate între­ba ce rol joacă lu­mina tremurândă a unei lumânări - un atribut aproa­pe de nelipsit la întâlnirea cu o fantomă. Lumina palidă, nesigură, face imaginea ho­lografică mai con­turată: fluxul de căldură degajat de lumânare, de făclie sau de ra­zele lunii comple­tează radiaţia ter­mică a unui om. Aceste două fluxuri se suprapun, având ca efect apari­ţia mai clară a imagi­nii holografice. De altfel, o fantomă poa­te fi zărită şi într-o zi însorită. Pentru acest lucru, razele soarelui trebuie să treacă printr-un filtru, de exemplu printr-un vi­traliu.

Performanţa de a fi martor al unui fe­nomen extraordinar, de a vedea o imagine holografică naturală a unor oameni dispăruţi de mult în negura timpuri­lor este foarte greu de obţinut. Calita­tea ei depinde de o mulţime de factori variabili. întâlnirea cu o fantomă este, totuşi, o întâmplare extrem de rară. Dar nu şi imposibilă."

VADIM GALCHE

Formula As almanah de iarna