Amiralii ruşi avertizează: OZN-URILE EXISTĂ!

Recent, Forţele Navale ale Federaţiei Ruse au desecretizat "dosarul OZN", ce conţine mărturii şi rapoarte ale ofiţerilor superiori ruşi, referitoare la obiecte neidentificate şi la baze misterioase, observate în adâncurile oceanelor. Se apreciază, totuşi, că informaţiile date publicităţii reprezintă doar o parte din dosarul complet al documentelor deţinute de autorităţile de la Kremlin

Aprilie 2011 ~ Obiect neidentifcat în largul coastelor Suediei

Pe data de 5 mai, anul acesta, unul din cele mai mari ziare ale Suediei, "Aftonbladet", Iansa o ştire de ultima oră: in apele teritoriale suedeze a fost observat un presupus submarin neidentificat". Conform articolului in dimineaţa zilei de 13 aprilie Han na Harge, 0 femeie ce locuia intr-o suburbie a Stokcholmului, in timp ce plimba câinele pe ţărmul golfului Baggensfjărden, a văzut pe suprafaţa apei ceva ce pă­rea a fi un submarin ce se deplasa silenţios. Ea a reuşit să fotografieze suspectul obiect plutitor şi, imediat, i-a chemat pe cei doi fii ai săi, pentru a fi martori la eveniment, Desi părea un submarin militar, intreaga familie a trăit un sentiment straniu, de dis-confort.

"Era ca si cum am fi văzut un mostru", declara Hanna Harge. In aceeaşi zi a trimis îmaginea autorităţilor militare suedeze si de atunci incidentul se investighează amă­nunţit. In scurt timp Ministerul Apărării al Regatului Suedez a emis un comunicat potrivit că­ruia forţele navale nu desfă~ şurasera în acea dimineaţă nici un fel de manevre în golful Baggenufjărderi din apele Mării Baltice. La resedinţa Hannei Harge a fost trimisă o echipă de ofiţeri ai Serviciului de infor­maţii al Marinei suedeze. Intreaga familie a fost intervie­vată ore în şir, iar tot eveni­mentul a foat reconstituit pas cu pas. Obiectul neidentificat avea o lungime de aproximativ 100 de metri si se deplasa cu o vite- za între 10 si 15 kilometri pe ora. După strania întâmplare, în presa internuţionalâ au apărut mal multe supoziţii referitoare la originea obiectului neidenti­ficat. S-au vehiculat ipoteze precum: submarin rusesc, monstrul "Nessie" sau obiect subacvatic neidentificat (OSN)

Acest caz însă nu este unul singular. In apele teri­toriale suedeze au fost semnalate obiecte subacvatice neidentîficate incă din anii '70, în acea perioadă, Sue­dia credea că doar vecina ei, U.R.S.S., era in stare de asemenea manevre subacvatice. Uniunea Sovietică şi Suedia se aflau la un pas de a intra într-un conflict deschis. Ca răspuns la acuzaţiile suedeze, amiralul S.G. Gorşkov, şef al Marinei Sovietice, a declarat că acordă permisiunea marinei militare suedeze să torpileze acele submarine,presupuse a fi ale U.R.S,S.-ului, şi apoi să arate lumii întregi epavele.

In toamna anului 1972, unităţile navale suedeze au declanşat o acţiune masivă în fiordul Sognefjord, în tentativa de a forţa ieşirea la suprafaţă a unui presupus submarin intrus. Mai multe nave rapide anti-submarin au lansat un atac cu torpile şi bombe asupra obiectului necunoscut reperat. Deodată, pe cer s-au ivit nişte apa­rate de zbor de origine şi construcţie necunoscută, ase­mănătoare elicopterelor, de culoare neagră, fără semne de recunoaştere. La apariţia lor, aparatura electronică de pe vasele anti-submarin a încetat să funcţioneze, iar "submarinul" inamic a dispărut fără urmă.

In anii '80, în presa suedeză apăreau periodic co­municate ce aminteau de cele din timpul războiului: septembrie 1982 - "Submarine în arhipelagul suedez octombrie 1982 - "Am fost plasate câmpuri de mine şi s-au lansat cele mai moderne torpile împotriva unui submarin. Ţinta însă a fost ratată.**; mai 1983 - "Flota suedeză caută zi şi noapte submarinele inamice apă-rute pe sonare." Apogeul acestor comunicări a fostatins în 1986, când din iulie şi până în august s-au

emis 15 rapoarte ce semnalau prezenţa unor sub- marine neidentificate în apele teritoriale suedeze.

Roţile lui Buddha

Este vizitată planeta noastră de extratereştri sau nu? Ştiinţa nu a reuşit să răspundă la această între- bare, deşi zilnic, peste tot în lume, apar sute de măr- turii despre OZN-uri. Să presupunem că extratereş- trii există. Unde altundeva, dacă nu sub apă, ar ale­ge ei să-şi ascundă bazele? Se cunoaşte faptul că su- prafaţa Pământului este acoperită de "uscat" numai în proporţie de 30%. Restul o constituie întinderile de apă, unde omul îşi face apariţia doar când şi când, oceanele planetare fiind în mare parte neexplorate, datorită condiţiilor improprii, de beznă totală, tem­peraturi extreme şi presiune mortală. Omul cunoaşte mai multe lucruri despre ce se întâmplă pe Lună decât în adâncurile apelor. Şi tocmai de aici se pare că vin regulat cele mai multe informaţii legate de anumite apariţii misterioase. Cel puţin acestea sunt declaraţiile unor înalţi ofiţeri ai marinei militare ruse - oameni cu solide cunoştinţe tehnice, fizice şi mecanice, perfect echilibraţi psihic, ei fiind periodic supuşi examene­lor medicale.

Rapoartele despre OSN-uri au apărut cu mult înaintea celor despre obiectele zburătoare. Ast­fel, încă din antichitate, navigatorii au observat la suprafaţa apelor cercuri fluorescente, în cele mai multe cazuri de culoare verzuie sau albicioasă, care se roteau. Diametrul aces­tor cercuri varia de la câţi­va metri la câteva mile. Menţionări asupra unor astfel de fenomene au apă­rut în mai multe texte me­dievale. Europenii numeau aceste cercuri "caruselul diavolului', iar întâlnirea cu ele era considerată un semn rău. Navigatorii chi­nezi, dimpotrivă, socoteau asemenea apariţii ca fiind de bun augur şi le numeau "rotile lui Buddha". Odată cu dezvoltarea extensivă a submarinelor din secolul XX, omenirea s-a lovit din nou de provocarea adâncu­rilor oceanului planetar.

Ce ascund dosarele marinei ruseşti?

Preşedintele Academiei pentru Ufologie Aplicată, doctor în ştiinţe fizice şi fost ofiţer de marină, Vladimir Ajaja este considerat a fi fondatorul ufologiei din Rusia. "Mihail Gorbaciov a fost primul şi ultimul şef de stat care a conştientizat importanţa majoră a stu­dierii fenomenului OZN în Rusia", declara recent aca­demicianul . In timpul mandatului său, s-a constituit un centru de ufologie, al cărui preşedinte sunt. Intre anii 1990-1995, sute de experţi fizicieni, chimişti, biologi, au lucrat în acest centru. Am adunat atunci tone de informaţii, din ultimii 25 de ani, ce dovedesc existenţa OZN-urilor. Cu siguranţă există şi alte civi­lizaţii, indiferent dacă ne place sau nu! Insă termenul de "extraterestru " consider că nu este potrivit, pentru că nu avem nici o dovadă că aceste fiinţe vin de pe alte planete. Poate că ele au existat dintotdeauna pe pla­neta noastră, sub ape, căci 50% din mărturiile despre OZN-uri sunt legate de oceane şi încă 15%, de lacuri."

După ce a studiat sute de rapoarte, mărturii, foto­grafii şi desene, academicianul Vladimir Ajaja a ajuns la concluzia că aceste fiinţe folosesc apa pe post de combustibil pentru navele lor. In urmă cu câţiva ani, am primit un raport din Australia, potrivit căruia un OZN fusese observat cum aterizează pe un rezervor cu 38 de tone de apă. După câteva minute, când nava neidentificată şi-a luat zborul, în rezervor nu mai exista nici un strop de apă. în aer plutea un miros puternic, neplăcut, de ozon, ceea ce demonstra clar că apa fusese descompusă în oxigen şi hidrogen. Ulterior, ielementele au fost comprimate sub presiunea a sute de atmosfere. Acest lucru uimitor explică apariţia apa-ratelor neidentificate în jurul apelor".

Incidentul Odesa

Primul caz menţionat în "dosarul OZN" al flotei URSS se referă la incidentul Odesa. în august 1950, echipajul unui crucişător militar sovietic, aparţinând bazei navale de la Sevastopol, a raportat identificarea unui OSN în apele Mării Negre. De atunci, marina so­vietică a început să ţină o evidenţă strictă, privitoare la numărul cazurilor de OSN-uri. Conform rapoartelor autorităţilor ruseşti, date recent publicităţii, aceste ca­zuri s-au ridicat la peste 300. Totuşi, numai câteva dintre ele au fost prezentate mass-mediei internaţio­nale, ceea ce ne determină, în mod just, să ne întrebăm: oare ce altceva mai ascund dosarele marinei ruseşti?

Un fenomen asemănător a fost relatat de contraami­ralul Vladimir Monastîrşin. Conform spuselor sale, în perioada când avea funcţia de comandant al flotei de submarine sovietice, în anii 1980, a primit un raport de la căpitanul unei nave de război, ce se deplasa în apele Oceanului Pacific. în relatarea oficială se transmitea că, prin intermediul aparaturii de detecţie a submarinelor, se reperase un obiect subacvatic necunoscut. Iniţial, comandantul crucişătorului a presupus că este vorba despre un submarin american aflat în misiune de spionaj. Nava sovietică s-a îndreptat spre "duşman", pentru a stabili dacă ipoteza lor era corectă. Insă când au ajuns în apropierea lui, aparatul neidentificat a "pornit motoarele", scufun- dându-se cu o viteză uluitoare, de aproximativ 400 de kilometri pe oră, la o adâncime de peste 3 mii de metri. Căpitanul sovietic era de-a dreptul şocat. Cel mai performant submarin de care auzise vreodată nu depăşea viteza de 65 km/oră, iar media de submersiune era de 250-300 de metri adâncime.

In toamna anului 1977, la Comandamentul For­ţelor Navale sovietice s-a primit relatarea oficială a căpitanului de gradul III, V. Darankin, comandant al unui crucişător al flotei de nord, în care raporta un eveniment la fel de straniu ca toate celelalte de până atunci. In dimineaţa zilei de 7 octombrie se afla în misiune de patrulare în Marea Barentz, la aproximativ 200 de mile de ţărm. Deodată, din apă au ţâşnit nişte obiecte zburătoare stranii, de mă­rimea unor elicoptere, ca nişte discuri metalice. Cele nouă aparate neidentificate au înconjurat ame­ninţător nava sovietică şi, timp de 18 minute, s-au învârtit în jurul ei. Alarmat, căpitanul Darankin a încercat sa ia legătura cu baza flotei de nord, pentru a primi instrucţiuni, numai că legătura, în mod inexplicabil, nu a putut fi realizată. întâlnirea era atât de ciudată, atat de necrezut, încât căpitanul a dat comanda întregului echipaj de a observa aparatele de zbor neidentificate şi de a le desena cât mai detaliat. în acea perioadă, guvernul de la Kremlin considera asemenea teorii an­tiştiinţifice, iar mărturiile fără dovezi solide ale unor astfel de apariţii puteau fi considerate mincinoase. Desenele şi decla­raţiile membrilor echipajului aveau rolul de a întări afirmaţiile din raportul înaintat. După o perioadă, obiectele neidentincate s-au pierdut către linia orizon­tului, cu o viteză teribilă. Imediat după dispariţia lor, legăturile cu baza s-au restabilit, iar căpitanul Darankin a transmis o radio­gramă urgentă. în scurt timp, în zonă au ajuns mai multe avioane sovieţice, însă incidentul era deja consumat.

Fantomele de pe fundul oceanelor

Cele mai multe rapoarte şi mărturii legate de apariţii ale unor obiecte submersibile neidentificate au început să curgă încă din anii '50. în timpul Răz­boiului Rece, la bazele navale sovietice veneau tot mai des rapoarte ce conţineau relatări, formulate într-un limbaj laconic şi sec, ale comandanţilor submarinelor atomice, în special cu misiuni de patrulare în mările emisferei nordice, care confirmau prezenţa, la mare adâncime, a unor aparate-submarin necunoscute. De obicei, aceste obiecte subacvatice neidentificate îşi făceau simţită prezenţa mai întâi prin sunete stranii. Prin intermediul aparaturii hidroacustice de la bordul submarinelor s-au captat semnale ciudate, asemănă­toare orăcăitului de broaşte. De altfel, în jargonul ofi­ţerilor flotei sovietice, OZN-urile purtau numele de "cvaker" (oac-oac). Ulterior, denumirea a fost folosită chiar şi în documentele oficiale. Viteza de deplasare a acestor "cvakeri" a fost estimată, cu ajutorul radarelor, la aproximativ 200 km/oră, ele fiind mai rapide decât orice navă cunoscută în acea perioadă. în rapoarte mai era specificat un amănunt straniu: în preajma acestor obiecte necunoscute, membrii echipajelor de la bordul submarinelor sovietice simţeau un disconfort psihic, o teamă inexplicabilă şi chiar dureri de cap subite.

La sfârşitul anilor 1970, zonele în care aceste sunete au fost auzite au început să se extindă din Marea Barentz către zonele sudice, ajungând până în Marea Nordului şi chiar în Oceanul Atlantic. în consecinţă, Academia de Ştiinţe a URSS, împreună cu reprezentanţii flotei, a creat o comisie specială de investigaţie a acestui fenomen. Sarcina principală era de a studia, analiza şi clasifica toate aceste apariţii inexplicabile din oceane, considerate ca fiind un potenţial pericol asupra securitatii nationale.

La inceputul anilor 80 programul Cvaker a fost inchis brusc. Sutele de dosare, materiale si rapoarte, clasate sub stampila strict secret au disparut in adancul arhivelor navale sovietice. De ce comisia a fost desfiintata atat de subit ramane neclar, dar e usor de inteles de ce rezultataele activitatii sale au ramas strict secrete. Fiecare stat pastreaza anumite informatii confidentiale din anumite domenii sensibile, cum ar fi si cel al obiectelor neidentificate.

Dar asemenea sunete si semnale stranii au fost receptionate si sub apa, nu numai de flota sovietica ci si de cea americană. Astfel, in anii 60, in triunghiulghiul Bermudelor din Oceanul Atlantic oamenii dee ştiinţă americani, atent supravegheati de ofiteri ai fortelor navale, au condus un experiment.

Timp de mai multe zile s-au transmis o serie de semnale radio dintr-un punct catre un altul. In mod inexplicabil semnalele nu primeau răspuns imediat. asa cum se intmpla de regula, ci după câteva minute, ore sau chiar o zi. Insa faptul cel mai straniu este că aceste semnale se amestecau cu unele de provenienta necunoscuta.

Savanţii americanii au ajuns la concluzia că mesajele primite nu constituiau nici ecouri, si nici o repetare a primului semnal ci un mesaj independent. De undeva din adancuri cineva le recetpţiona mesajele iar apoi, pe aceeaşi lungime radio transmitea mesajul propriu. Atunci, in anii 60 aceste semnale nu au putut descifrate. După 30 de ani, experimentul a fost repetat si monitorizat de înalţi funcţionari de la Pentagon. Dar, după cum ne aşteptam, rezultatele nu au fost date publicităţii.

Civilizaţii subacvatice necunoscute

Conform statisticilor Academiei pentru Ufologie Aplicată din Rusia, Oceanul Atlantic este locul în care s-au raportat cele mai multe fenomene subacvatice stranii, s-au captat cele mai multe semnale de pro­venienţă necunoscută şi s-au înregistrat cele mai multe cazuri de întâlniri cu obiecte neidentificate. Astfel, s-a ajuns la ipoteza conform căreia este posibil ca, în anu­mite puncte, la mare adâncime, să existe nişte baze de origine "non-pământeană", ale unei alte civilizaţii, care stăpâneşte fundul oceanului sau provine dintr-o lume paralelă.

In vara anului 1991, la o conferinţă din oraşul Freeport, statul Bahamas, doctorul în ştiinţe oceanografice, Meyer Verlag, a făcut o declaraţie cel puţin bizară. El susţinea că, in timpul unui experiment desfăşurat în faimoasa zonă din Triunghiul Bermudelor, cu ajutorul unui echipament special, a detectat, la 600 de metri adâncime, două piramide gigantice, mai mari decât cele egip­tene. Conform spuselor savantului, acestea ar fî fost construite relativ recent, acum aproximativ 50 de ani, cu o tehnologie necunoscută, dintr-un material similar sticlei, însă foarte gros. El a menţionat că intenţionează să realizeze o nouă expediţie subac­vatică, până la misterioasele piramide, şi că peste câteva luni va prezenta un raport detaliat, cu fotografii şi coordo­natele exacte. Insă şi rezultatele aces­tui studiu au rămas necunoscute.

Un alt loc unde s-au semnalat apa­riţii misterioase ale unor obiectc neiidentificate este lacul Baikal, cea mai adâncă întindere de apă dulce , stătă­toare, din lume. Au existat zeci de mărturii ale pescarilor, care relatau că au văzut adesea nişte lumini puternice. oe veneau din adâncuri , şi uneod , chiar obiecte stranii, care zburau ra­zant cu apa.

In 1982, o echipă de scafandri mi­litari sovietici, ce se antrena în apele lacului, a reperat un grup de creaturi ce păreau de origine umanoidă , îmbră­caţi în costume de culoare argintie, întâlnirea s-a produs la o adâncime de 50 de metri. Scafandrii au încercat să se apropie de străini insă aceştia s-au scufundat în adâncuri cu o viteză neomenească, la această în cercare, trei din cei şapte membri ai echipei au murit.

Ar fi, desigur, naiv să presupunem că ofiţerii for­ţelor navale ruseşti sau oa­menii de stiintă americani au dezvăluit toate informa­ţii!e pe care le-au acumulat în ultimele zeci de ani. De­şi, teoretic, dosarele obiec­telor subacvatice neidentificate s-au făcut publice, majoritatea documentelor sunt în continuare secretizate. Răspunsurile nu se cunosc. Dar asta nu înseamnă ca ele nu exista.