panorama

WILBUR SMITH

VREMEA MORTII
Saga familiei Courtney

Stătea de mai mult de două ore fără să se mişte, iar nevoia de mişcare era deja o tortură de neîndurat. Fiecare muşchi din corp părea să-i tremure în aşteptarea destinderii. Fesele îi amorţiseră şi, în ciuda sfatului primit, nu se uşurase înainte să se ascundă, căci fusese prea jenată de compania bărbaţilor şi încă prea speriată de savana africană ca să se îndepărteze singură în căutarea unui loc retras. Acum însă îşi regreta pudoarea şi timiditatea.
Se uita fix prin despicâtura din urzeala grosolană de iarbă & ascunzătorii, ghemuită în tunelul îngust pe ca® tăitj
seră meticulos prin tufişurile dese, căci până şi cea mai subţire râmurică putea devia un glonţ, zbura cu o viteză de 1 000 de metri pe secundă. Tunelul era lung de şaizeci de metri, realizat în aşa fel încât luneta t^eşâsţieââpuştii să poată fbcalizaţjMti
Fără să-şi mişte Claudia îşi răsuci ochii căSft'lMiyie
alături, unde pândea tatăl ei. Ip sprijinise puşca pe o creangă în formă de Y din faţalli şi mâna dreapta îi era rezemată pe armă. Nu trebuia MlMll decât foarte puţini doar până la obraz, ca să ţintească şi să tragă.
Chiar fUft situaţia inconfortabilâ în care m afla,,gŞ&Ml că tatăl ei avea să tragă ci| acea armă itib* şi AftH ii făcea să se enerveze, fel tatăl A# încârcase întotdeanna cu M&htoQx&ti violente şi contradictorii, nimic din cegă, sfiMang dl mi lăsa vreodată caMk I domina viaţa, iaf Claudia â 1® şB iubea pentru asta. încerca de fiecare dată să evadeze de lângă el însă de fiecare dată tatăl ei o aducea fără nici un efort înapoi. Ştia că principalul motiv pentru ne era încă nemaritătă la vârsta
8 WILBUR SMITH
de douăzeci şi şase de ani, în ciuda felului cum arăta, în ciuda calităţilor ei deosebite, în ciuda faptului câ fusese ceruta de nenumărate ori, cel puţin de douâ ori de către bărbaţi de care se crezuse îndrăgostita la vremea aceea, moti vul pentru toate acestea era bărbatul care stătea lângă ea. Nu gâsise niciodată pe nimeni care sâ se compare cu Papa al ei.
Colonelul Riccardo Monterro, soldat, inginer, cărturar, gurmand, om de afaceri multimilionar, atlet, chefliu, seducător, sportiv - câte descrieri i se potriveau perfect, şi totuşi nu-1 prezentau aşa cum îl cunoştea ea. Aceste cuvinte nu cuprindeau toatâ bunătatea şi forţa lui, care o făceau să-l iubească, nici cruzimea şi neîndurarea lui, care o făceau sâ-1 urască. Ele nu diădtiân ce-i făcuse mamei ei, transformând-o într-o epavă alcoolică pe care o abandonase fără remuşcări. Claudia ştia că era la fel de capabil s-o distrugă şi pe ea dacă se lăsacâlcată în picioare. El era taurul şi ea era matadorul. Era un bărbat periculos, şi în asta consta aproape tot farmecul.
Cineva îi spusese odată: „Unele femei se îndrăgostesc mereu de nişte nemernici absoluţi“. Pufnise dispreţuitoare la ideea asta, dâf drid ss gâftffişe piai târziu la ea ajunsese s-o accepte parţial. Papa era aşa şi gata. Un nemernic gălăgios şi impunător, cu tot farmecul»oeH căprui cu reflexe aurii şi dinţii sclipitori ai originilor lui latine. Cânta precum Caruso şi devora câte un mante de paste li O misa. Dar, deşi se născuse în Milano, cea mai mare parte a lui era totuşi americana, căci bunicii Claudiei emigraierl lă Sefttle din Italia lui Mussolini pe când Riccardo era copil.
Claudia îi moştenise itelşăturiblizice, ochii, dinţii şi pielea măslinie lucioasă, dar încerca sâ respingă toate caracteristicile lui morale, care o ofensau, şi să-şi aleaga în schimb o cale complet opusâ faţa de a lui. Alesese astfel sa studieze drepN tul, într-o sfidare directă a tendinţei lui spre încălcarea legilor. Şi pentru câ el era republicarea se hotărâse sa fie democrată* cu mult timp înainte de a fi îndeajuns de mare sa înţeleagă ce înseamnă politica. Pentru ol el punea atâta preţ pe avere şi
proprietăţi, Claudia refuzase intenţionat slujba de 200 000 de dolari ce-i fusese oferita dupâ terminarea Facultăţii de Drept pe locul cinci în anul ei şi îşi luase în schimb o slujbă de 40 000 de dolari la o agenţie de apârare a drepturilor civile. Pentru ca Papa comandase un batalion de ingineri în Vietnam şi vorbea şi acum de „gălbejiţi“, munca ei cu inuiţii din Alaska îi oferea o satisfacţie mult amplificata de dezaprobarea lui. El le spunea şi eschimoşilor „gălbejiţi“. Şi totuşi, acum se afla aici, în Africa, la dorinţa lui, iar adevărata oroare era că el venise să omoare animale, iar ea îi era complice.
Acasâ, orice moment liber îşi găsea, Claudia şi-l dedica muncii fără remuneraţie pentru Societatea de Conservare a Naturii şi Faunei Sălbatice din Alaska. Societatea îşi consacra cele mai multe resurse şi eforturi luptei împotriva companiilor petroliere şi a ravagiilor pe care le făceau asupra mediului. Compania tatălui ei, Anchorage Tool and Engineering, era un furnizor major de utilaje pentru staţiile de foraj şi companiile de conducte petroliere. Alegerile pe care le fâcuse Claudia fuseseră toate foarte calculate şi pe deplin deliberate.
Şi totuşi, acum se găsea aici, într-o ţară străina, aşteptând supusa sâ-1 vadă asasinând un animal sâlbatic superb. Propria ei duplicitate îi fâcea silă. Acestei expediţii i se spunea safari. Ea nu s-ar fi gândit nici o clipă sâ devină părtaşa intr-un act atât de hidos, de fapt refuzase cu indignare invitaţiile pe care i le fâcuse tatăl ei în anii anteriori, însă de data aceasta, cu doar câteva zile înainte, aflase un secret. Aceasta putea sa fie ultima data, efectiv ultima data, când avea sâ mai fie singura cu el. Gândul acesta o oripila chiar mai mult decât activitatea mârşavă pe care o înfâptuiau.
„O, Doamne, ce-o sâ. mă fae fârâ el? medita ea. Cum o sa arate lumea mea fârâ el?“
La gândul acesta îşi întoarse capul, prima mişcare pe care o fâcuse în două ore, şi se uita peste umăr în mica ascunzătoare cu pereţi de ierburi împletite. Imediat în spatele ei stătea un alt bărbat. El era vânătorul profesionist. Deşi tatăl ei vânase cu
VREMEA MORŢII 9
10 WILBUR SMITH
bărbatul acesta în peste zece alte safariuri, Claudia îl întâlnise pentru prima dată cu doar patru zile înainte, când coborâse din avionul companiei South African Airways la Harare, capitala statului Zimbabwe. Vânătorul îi adusese cu avionul lui bimo- tor Beechcraft Baron în această rezervaţie de vânătoare vastă şi îndepărtată de lângă graniţa cu Mozambicul, pe care o închinase de la guvernul din Zimbabwe.
Numele lui era Sean Courtney. Nu-1 cunoştea decât de patru zile, dar îl ura deja de parcă îl ştia de o viaţă. Nu era ciudat că gândul la tatăl ei o făcuse să se uite instinctiv la el. Şi acesta era un bărbat periculos. Dur, necruţător şi atât de diabolic de frumos, încât fiecare instinct al ei îi urla strident în semn de avertizare.
Sean Courtney se încruntă aspru la ea cu ochii lui verzi, limpezi şi strălucitori de pe chipul puternic bronzat, şi ridurile de la colţurile ochilor i se adânciră de iritare din cauza gestului ei. O atinse pe coapsă cu un deget, avertizând-o să stea din nou nemişcată. Atingerea era uşoară, dar Claudia îi simţi puterea masculină tulburătoare în acel singur deget. îi observase mâinile şi înainte şi încercase să nu se lase impresionată de forma lor graţioasă.,Mâini de artist, de chirurg sau de ucigaş“, se gândise atunci, dar acum acea atingere superficială o jigni. Se simţi de parcă o agresase sexual. îşi fixă iar privirea înainte, prin despicâtura din peretele de iarbă, şi fumegă de indignare. Cum îndrăznise să o atingă? Punctul de pe coapsă o ardea, de parcă o atinsese cu fierul roşu, nu cu un deget.
în după amiaza aceea, înainte să părăsească tabăra, Sean insistase ca fiecare să facă un duş şi să se spele cu un săpun inodor special pe care-1 fumizâ chiar el. O avertiză pe Claudia să nu folosească parfum, iar unul dintre servitorii taberei pregătise haine proaspăt spălate şi călcate, o cămaşă şi pantaloni kaki, care o aşteptau pe patul din cort când se întoarse de la duş.
- Felinele astea mari te pot mirosi de la trei kilometri în direcţia vântului, îi spusese Sean.
Acum însă, după două ore în arşiţa văii fluviului Zambezi, Claudia îi simţea mirosul de unde stătea, puţin în spatele ei,
VREMEA MORŢII 11
aproape, dar nu chiar atingând-o, un miros vag de transpiraţie masculină proaspata; tânără percepu un impuls aproape irezistibil de a se mişca în scaunul de pânza. O făcea sâ se simtă neliniştita, dar se forţa sâ rămână perfect nemişcata. Respira adânc, încercând sâ prindă adierile slabe şi intermitente ale aromei lui, şi apoi se opri, mânioasă pe sine însăşi, când îşi dădu seama câ făcea asta.
La câţiva centimetri în faţa ochilor ei, o frunză verde, atârnată în deschiderea din peretele de iarbă, se răsuci în spirala pe tulpina sa, ca un cocoş de vânt, şi aproape imediat se simţi briza slaba a înserării.
Sean aranjase luneta sub adierea ce domina veldul, iar acum, când briza ajungea până jos la ei, aduse cu ea un nou miros, duhoarea leşului. Momeala era o bivoliţă africană bătrână. Sean o alesese dintr-o turmă de două sute de animale negre uriaşe.
- Bătrânica aia a trecut de mult de vremea împerecherii, o arătase el. Ţinteşte mai jos de umăr, în inimă, îi zisese el lui Papa.
Era primul animal pe care îl văzuse vreodată Claudia ucis intenţionat. Trosnetul violent al puştii grele o şocase, dar nu atât de profund cât şuvoiul stacojiu de sânge în lumina africana strălucitoare şi urletul jalnic de moarte al bătrânei vite. Claudia se îndepărtase, ajungând la Toyota decapotabila de vânătoare, şi râmâsese acolo, pe scaunul din faţa, singura, scârbita, într-o sudoare rece, cât timp şi Sean, şi oamenii lui măcelăreau cadavrul.
Ridicaseră leşul pe crengile de jos ale unui smochin sălbatic cu cricul din portbagajul Toyotei, gâsindu-i poziţia buna după mari dezbateri între Sean şi oamenii lui cu privire la înălţimea exactă ce avea sâ-i permită unui leu adult sâ se întindă pe picioarele din spate şi să ajungâ la el pentru a-şi satisface parţial foamea, fără sâ dea voie unui grup mare de feline sâ-1 consume pe tot la o singura masa şi apoi sâ se duca mai departe căutând altceva de mâncare.
Asta se întâmplase cu patru zile înainte, dar, chiar şi în timp ce lucrau un roi de muşte de un verde metalic se adunase în
12 WILBUR SMITH
jurul lor la mirosul sângelui proaspăt. Acum căldura şi muştele îşi făcuseră treaba pe deplin, iar Claudia strâmbă din nas şi făcu o grimasă când simţi duhoarea adusă de briză. Mirosul părea sâ-i acopere limba şi cerul gurii cu o pojghiţă de mâzgă, şi uitându-se la leşul din copac îşi imagină că vedea spinarea neagră ondulându-se încet din cauza viermilor ce se zvârcoleau, scormonind în carnea putredă.
Sean adulmecase mirosul chiar înainte de a intra în ascunzătoare.
- Minunat, zisese el. Exact ca un Camembert vechi. Nici un leu aflat pe o rază de douăzeci de kilometri în jur nu va fi în stare sâ-i reziste.
In timp ce aşteptau, soarele coborâse istovit pe cer şi culorile savanei sclipeau acum în lumina mai bogată, în contrast cu strălucirea orbitoare de la amiază.
Răcoarea uşoară a brizei de seară părea să trezească păsările sălbatice din stupoarea pricinuită de arşiţă. Intre ierburile de pe malul pârâului, un turaco ţipă la fel de strident ca un papagal:
-Coc! Coc! Coc!
Intre crengile imediat deasupra lor, două nectariniide cu luciri metalice zburătăciră vioi, cu aripi fluturătoare, atârnând în aer, cu ciocul în florile pufoase cărora le sorbeau nectarul. Claudia îşi ridică încet capul ca să se uite la ele cu o intensa plăcere. Deşi era aşa de aproape încât putea sa le vada limbile înguste şi tubulare vârâte adânc în florile galbene, păsărelele o ignorară, de parcă ar fi fost una cu copacul.
Se uita încă la păsări când sesiză o tensiune brusca în ascunzătoare. Tatăl ei se încordase şi-şi încleştase mâna pe puşca. Sentimentul lui de anticipaţie excitata era aproape palpabil. Colonelul se uita prin deschizătură, dar, deşi privi şi ea cu toata atenţia, nu reuşi să vadă ce-1 entuziasmase atât. Cu coada ochiului, îl văzu pe Sean Courtney întinzându-şi mâna între ei, mişcân- du-se cu o încetineală şi grijă infinite, apucându-1 pe tatăl sau de cot ca sâ-1 reţină şi sâ-1 avertizeze.
Apoi auzi şoapta lui Sean, mai înceată decât briza:
VREMEA MORŢII 13
- Aşteaptă! zise el.
Aşa că aşteptară, perfect nemişcaţi, în timp ce minutele se scurgeau încet, mai întâi zece, apoi douăzeci.
- La stânga, rosti Sean într-o intervenţie atât de neaşteptată, încât Claudia tresări la murmurul de-abia auzit.
îşi mută imediat privirea la stânga. Nu văzu nimic, doar iarbă, tufişuri şi umbre. Se uită fix, fără să clipească, până când o usturară ochii şi îi înotarâ în lacrimi; trebui să clipească rapid şi apoi să se uite din nou, iar de data asta văzu ceva mişcân- du-se ca o ceaţă sau un fum, o uşoară alunecare castanie în iarba înaltă arsă de soare.
Dintr-odată, dramatic, un animal păşi în zona fatală de sub leşul duhnitor din smochin.
Fără să vrea, Claudia icni şi apoi i se opri respiraţia în gât. Era cea mai frumoasă fiară pe care o văzuse vreodată, o felină mare, mult mai mare decât îşi închipuise ea, lucioasa, aurie, perfect conturată. îşi răsuci capul şi se uita direct la ea. Claudia văzu că avea gâtul de un crem moale şi lumina soarelui sclipea pe mustăţile lungi şi albe. Urechile îi erau rotunde, cu vârful negru şi stateau ciulite, ascultând. Avea ochii galbeni, implacabili şi strălucitori ca nişte pietre preţioase, pupilele reduse la nişte romburi înguste negre ce vizau direct peretele ascunzătorii.
Claudia nu putea sâ respire. Ramase îngheţata de groaza şi incitare cât timp felina imensa şe uita la ea. Abia când animalul îşi întoarse capul şi-şi ridica iar privirea spre leşul din copac, Claudia reuşi sâ inhaleze iar, lăsandu-şi aerul afară din plămâni într-un oftat uşor şi întretăiat.
„Nu-1 omorî! Te rog,nu-l omorî!“ aproape ţipâ ea. Cu uşurare, văzu câ tatăl ei nu-şi mişcase nici un muşchi şi câ mâna lui Sean era încâ pe cotul lui, reţinându-1.
Abia atunci îşi dădu seama că era o femela, nu avea coamă, era o leoaică, iar Claudia auzise destule conversaţii în jurul focului de tabără ca să ştie că nu se vânau decât leii cu coamă şi câ existau pedepse grele, amenzi uriaşe şi chiar şi condamnări la închisoare pentru uciderea unei femele. Se relaxă uşor şi îşi
14 WILBUR SMITH
permise să simtă pe deplin plăcerea momentului, să savureze frumuseţea uluitoare a fiarei. De-abia ce începuse să se delecteze, că leoaica se uită încă o dată împrejur şi apoi, satisfăcută că era în siguranţă, îşi deschise gura şi scoase un sunet prelung, miorlăitor şi jos, o chemare.
Aproape imediat, puii se iviră în luminiş făcând tumbe. Erau trei, pufoşi ca nişte jucării de pluş, cu pete pe blâniţă. Se împiedicau de propriile lăbuţe, prea mari pentru corpurile lor mărunte, şi după câteva clipe de şovăială, în care mama lor nu-i forţă în nici un fel, se aruncară cu sete într-o hârjoană gălăgioasă, nâpustindu-se unii asupra celorlalţi şi căzând la pământ cu mârâituri feroce de puiandri.
Leoaica îi ignoră şi se ridică pe labele din spate până la hoitul ce atârna din copac. îşi vârî capul în burta deschisă din care fuseseră smulse intestinele şi începu să se hrănească. Sfârcurile negre de pe abdomen ieşeau în afară proeminent, iar blana din jurul lor era năclăită de saliva puilor. Nu-i înţărcase încă şi micuţii nu o luară în seamă cum se hrănea, continuându-şi joaca.
Atunci intră în luminiş o a doua leoaică, urmată de doi pui ceva mai mari. Leoaica aceasta era mult mai întunecată la culoare, aproape albăstrie de-a lungul şirei spinării, iar blana îi era întretăiată de cicatrice vechi, vindecate, moştenirea unei vieţi de vânătoare grea, urme de copite, coame şi gheare. O ureche îi era smulsă pe jumătate şi prin blana tăbăcită i se vedeau coastele. Era bătrână. Cei doi pui mai mărişori care o urmară în luminiş erau probabil ultimii. Anul următor, când puii o vor fi părăsit şi ea avea să fie prea slăbită pentru a ţine pasul cu restul familiei, aveau s-o năpădească hienele, dar acum trăia încâ datorită bagajului de experienţă şi cunoştinţe adunate într-o viaţă.
O lăsase pe tânăra leoaică să meargă prima la momeală pentru că văzuse doi lei ucişi exact într- o asemenea situaţie, sub un leş suculent atârnat într-un copac, şi nu avea încredere. Nu începu să se hrănească, ci se învârti agitată în jurul luminişului, coada zvâcnindu-i încontinuu. Se oprea foarte des şi se
VREMEA MORŢII 15
uita cu mare atenţie peste câmpul deschis până la peretele de iarbă al ascunzătorii din capăt.
Puii ei mai mari se uitară îh sus la hoit, aşezaţi pe labele din spate şi mârâind de foame şi frustrare, căci evident nu puteau ajunge la came. în cele din urmă, cel mai curajos dintre ei se trase puţin înapoi şi apoi făcu un salt din alergare până la momeală. Agăţând-o cu ghearele din faţă, cu picioarele din spate legânându-se libere în aer, încercă să apuce o gură grăbită din came, dar tânăra leoaică se răsuci către el cu ferocitate, mârâind şi lovindu-1 cu forţă peste cap, până căzu pe spate, se ridică cu greu pe picioare şi se trase la o parte înfricoşat
Leoaica mai bătrână nu făcu nici un efort să-şi protejeze puiul. Aceasta era legea grupului: vânătorii adulţi, cei mai valoroşi membri ai familiei, trebuie să se hrănească primii. Abia după ce ei se îndestulau puteau să mănânce şi cei tineri. în vremurile grele, când prada era rară sau când terenul deschis îngreuna vânătoarea, puii puteau chiar să moară de foame, iar femelele adulte nu intrau iar în călduri decât atunci când vânatul era din nou îmbelşugat. In felul acesta era asigurată supravieţuirea familiei.
Puiul pedepsit se furişă înapoi lingă fratele lui de sub hoit şi se luptă cu înverşunare pentru fiecare bucăţică de came pe care leoaica o smulgea din burta bivoliţei¡|oscii»lin greşeală.
La un moment dat, tânăra leoaică se lăsă Să cadă pe cele patru labe, într-o stare evidentă de disconfort, şi Claudia fu oripilată să vadă că tot capul îi era acoperit de viermi albi care se târâseră afară din came în timp ce se hrănea. Leoaica îşi scutură capul, aruncându-i în jur ca pe nişte boabe de orez. Se lovi frenetic cu laba ca să se descotorosească de viermii graşi care încercau să i se târască în pavilioanele îmblănite ale urechilor. Apoi îşi întinse gâtul şi strănută violent, suflând mai mulţi viermi vii afară din nări.
Puii ei considerară asta o invitaţie să se joace ori să se hrănească. Doi dintre ei se năpustiră către capul mamei, încercând să i se agaţe de urechi, în timp ce al treilea i se repezi sub burtă şi se ataşă de un sfârc ca o lipitoare bondoacâ maronie. Leoaica
16 WILBUR SMITH
nu-i bagá în seama şi se ridica încă o dala pe picioarele din spate, continuând sa mănânce. Puiul de la slârc reuşi sa se ţină câteva secunde în plus şi apoi căzu sub labele ei posterioare, iar demnitatea lui fu terfelita în timp ce ea tragea şi smulgea din stârv. Puiul se târî printre picioarele ei amârât, plin de praf şi buimăcit.
Claudia chicoti, neputându-se abţine, şi încerca sâ amuţească sunetul cu amândouă mâinile. Imediat, Sean o înghionti cu forţa în coaste.
Numai leoaica bătrână reacţiona la chicotitul ei. Restul grupului era prea preocupat, dar felina se ghemui la pământ şi-şi turti urechile pe cap, uitându-se fix la deschizătura ascunzătorii. Cu ochii aceia priponiţi asupra ei, Claudia redeveni serioasă şi-şi ţinu răsuflarea.
„Nu mâ poate vedea, îşi spuse ea fără convingere. Sigur nu mâ poate vedea?“ Dar timp de mai multe secunde interminabile, ochii aceia o priviră fix şi pătrunzător.
Apoi, dintr-odată, bătrâna leoaică se ridică de la pământ şi se strecură prin tufişurile dese de sub copacul cu momeala. Se mişca asemenea unui şarpe, cu o alunecare sinuoasă, curgătoare a întregului trup castaniu. Claudia expiră lent aerul din piept şi înghiţi uşurată.
In timp ce restul grupului tropăia, făcea tumbe şi se hrănea sub smochin, soarele alunecă sub nivelul vârfurilor copacilor şi începu scurtul amurg african.
- Dacă e şi un mascul cu ei, acum va apărea, şopti Sean abia auzit.
Noaptea era preferata felinelor, întunericul le făcea curajoase şi feroce. Lumina pălea văzând cu ochii.
Claudia auzi ceva de partea cealaltă a peretelui de iarbă de lângă ea, zgomotul slab şi furiş al unei vietăţi ascunse în iarba înaltă, dar tufişurile erau atât de încărcate de asemenea foşnete, că nici nu-şi întoarse privirea. Apoi auzi un sunet clar şi incon- fundabil. Pasul unei făpturi grele, agil şi furişat, dar foarte aproape; Claudia simţi că i se încrânceneazâ pielea pe ea de frică şi i se ridică pârul pe ceafă. îşi răsuci rapid capul.
Umărul stâng îi era lipit de peretele de ierburi al ascunzătorii, care avea o despicâturâ latâ de doi centimetri şi jumătate pentru vedere. Ochii ei erau exact la nivelul fantei, şi prin ea întrezări o mişcare. Pentru o clipă nu-şi dădu seama ce anume vedea, dar apoi realiză că era o mică suprafaţă de blană netedă roşcată, acoperind întreaga deschidere, la doar câţiva centimetri distanţă. Claudia se holbă îngrozită şi blana roşcată alunecă prin faţa ochilor ei, iar acum auzi şi altceva, o respiraţie de animal, o adulmecare de partea cealaltă a peretelui de iarbă.
Instinctiv, îşi întinse mâna liberă în spate, dar fără să-şi ia privirea de pe fantă. Dintr-odatâ, se simţi prinsă într-o strânsoare puternică şi răcoroasă. Atingerea ce o ofensase într-atât cu doar câteva minute mai înainte îi oferi acum o alinare mai profundă decât ar fi crezut cu putinţă. Nici măcar nu se miră că se întinsese după mâna lui Sean şi nu a tatălui ei.
Se uita fix prin deschizătură; brusc, de partea cealaltă apăru un alt ochi, un ochi imens şi rotund, lucind ca o agată galbenă, un ochi neomenesc, înfiorător, ce nu clipea, arzând-o cu privirea pupilei negre şi moarte din centru, la o palmă de faţa ei.
îi veni să urle, dar nu putea respira. îi veni să sară în picioare, dar picioarele îi înţepeniseră. Vezica plină o apăsa ca o piatră în burtă şi, înainte să se poată controla, simţi că-i scapă câteva picături calde. Asta o scoase din înţepenire, umilinţa fiind mai mare decât teroarea, şi-şi încleştă coapsele şi fesele, agăţată în continuare de mâna lui Sean, scrutând în continuare ochiul acela înspăimântător.
Leoaica pufni zgomotos şi Claudia tresări pe tăcute, dar nu cedă, „N-o să ţip“, îşi spuse ea.
Leoaica adulmecă din nou adăpostul de ierburi şi mirosul de om îi umplu nările, făcând-o să scoată un grohăit exploziv ce părea să cutremure pereţii subţiri. Claudia îşi înăbuşi urletul de groază înainte sâ-i scape. Ochiul galben dispăru apoi din faţa deschizăturii şi pasul labelor imense se auzi încer- cuind ascunzătoarea.
VREMEA MORŢII 17
18 WILBUR SMITH
Claudia îşi răsuci capul pentru a urmări sunetul şi se trezi 1 ochi în ochi cu Sean. Acesta zâmbea. Asta fu ceea ce o şoca 1 după tot ceea ce se întâmplase până atunci, rânjetul ironic de f ] pe buzele lui şi veselia batjocoritoare din ochii lui verzi. Râdea 1 de ea. Teroarea i se domoli, fiind înlocuită de furie.
„Porcul se gândi ea. Porc ordinar şi arogant.“ Ştia că faţa | îi era secătuită de sânge şi că avea ochii măriţi şi întunecaţi de r groază. Se ura pe sine însăşi pentru asta şi îl ura pe el pentru | că fusese martor la acest lucru.
Voia să-şi smucească mâna dintr-a lui, dar auzea leoaica, I frică foarte aproape, friconjurându-i, şi, deşi îl ura, îşi dădu seama I că fără strânsoarea degetelor lui nu avea să fie în stare să se I stăpânească. Aşa că îl ţinu în continuare de mână, dar îşi întoarse 1 capul, urmărind sunetele furişe ale leoaicei, pentru ca Sean să | nu-i mai vadă faţa.
Felina trecu din nou prin faţa deschiderii din perete. Claudia I zări trupul auriu într-o deplasare fugară şi apoi constată că tânăra leoaică şi puii, avertizaţi de mârâitul grohăitor al celei mai vârstnice, dispăruseră cu toţii între ierburile înalte. Zona goala de sub copacul cu momeala era acum pustie.
Lumina dispărea şi ea rapid. în câteva minute avea să se întunece, iar gândul la bestia aceea în întuneric era aproape de , 1 nesuportat. Sean îşi întinse mâna peste umărul ei şi-i apăsă un obiect mic şi tare pe gură. Pentru o clipă, Claudia rezista, însă se relaxâ după aceea şi-l lăsă să i-1 strecoare printre buze. Era 1 o pastilă de gumă de mestecat.
„Omul ăsta e nebun.“ Era complet buimăcită. „Gumă de 1 mestecat într-un moment ca ăsta?“
Apoi, zdrobind între dinţi guma, îşi dădu seama că îi secase saliva şi că interiorul gurii îi era uscat şi pârjolit de parcă ar fi muşcat dintr-o curmală verde. La gustul de mentă, începu iarăşi - să secrete salivă, dar era aşa de mânioasă pe el, că nu simţi nici | o recunoştinţa. Sean ştiuse că i se uscase gura de groază şi Claudia îl urî pentru asta cu înverşunare.
Leoaica mârâi ameninţător din semiîntunericul din spatele ascunzătorii şi Claudia se gândi cu alean la Toyota parcată la un kilometru şi jumătate depărtare. Parcă făcându-se ecoul gândurilor ei, tatăl său întrebă încet:
- Când le-ai zis puşcaşilor să aducă maşina?
- După ce nu mai e destulă lumină pentru tragere, îi răspunse încet Sean. Peste încă vreo cincisprezece sau douăzeci de minute»
Leoaica le auzi vocile şi scoase un nou mârâit ameninţător.
- Nemernică obraznică, zise cu veselie Sean. Sue Morocănoasa.
- Taci odată! şuieră Claudia. O să ne găsească.
- A, ştie unde suntem, răspunse Sean, şi apoi ridică vocea şi strigă: Şterge-o de-aici, dobitoacă bătrână şi proastă ce eşti, du-te la puii tăi!
Claudia îşi smuci mâna dintr-a lui.
- Naiba să te ia! O să ne omori pe toţi.
Vocea omenească răsunătoare o alarmase însă pe leoaică şi câteva minute fu linişte dincolo de perete. Sean luă puşca urâta şi scurtă, cu două ţevi, rezemată lângă el şi şi-o puse în poală. Deschise închizătorul armei Nitro Express, de .577, şi scoase din camere cartuşele groase de alamă, înlocuindu-le cu altele douâ din buzunarul special de pe pieptul jachetei. Schimbarea aceasta a cartuşelor era micul său ritual superstiţios, pe care o fâcea întotdeauna la începutul unei vânători.
- Acum, asculta la mine, Capo, îi zise el lui Riccardo. Dacă o omorâm pe târfa aia bătrână fără un motiv bun, departamentul de vânătoare îmi retrage permisul. Un „motiv bun“ e atunci când deja a ros de tot braţul cuiva, nu înainte. M-auzi?
- Te-aud, încuviinţă Riccardo.
- Foarte bine, să nu tragi până nu-ţi zic eu, sau, fir-ar să
Ifie, te împuşc eu pe tine.
în lumina slabă, cei doi îşi rânjiră unul altuia, iar Claudia îşi dădu seama uluită că cei doi se distrau de minune. Nebunii ăştia nemernici efectiv se simţeau bine.
VREMEA MORŢII 19
20 WILBUR SMITH
- Când o să ajungă Job cu camioneta o să fíe beznă deja, şi nu poate aduce maşina până sus la ascunzătoare. O să trebuiască să coborâm noi până la albia râului. Tu mergi primul, Capo, şi apoi Claudia între noi. Staţi aproape şi, orice-ar fi, nu fugiţi! Pentru numele lui Dumnezeu, nu cumva s-o luaţi la fugă!
Apoi auziră din nou leoaica păşind încet în jurul lor. Mai mârâi o dată şi aproape imediat i se răspunse din celălalt capăt al ascunzătorii. Se apropiase acum şi tânăra felină.
- Toată gaşca e aici, comentă Sean.
Sunetul vocilor şi mârâiturile bătrânei leoaice chemaseră şi restul leilor, iar vânătorii deveniseră acum vânatul. Erau prinşi în capcană în ascunzătoare. întunericul era aproape complet. Soarele nu mai era decât © lucire roşie mată, ca de furnal, pe orizontul de vest.
- Unde e maşina? şopti Claudia.
- Vine, zise Sean. Apoi, cu vocea schimbată: Jos! rosti el aspru. Jos!
Deşi nu auzise nimic, Claudia se lăsă jos din scaunul de pânză şi se ghemui Ia pământ
Leoaica se furişase din nou până la peretele din faţă, aproape fără zgomot, şi acum se azvârli asupra lui, râgând cu furie în timp ce sfârteca structura şubredă cu ghearele din faţă. Cu oroare, Claudia fşi dădu seama ca se năpustise chiar asupra ei.
- Ţineţi-vâ capul jos! strigă Sean grăbit şi ridică puşca exact când peretele era sfâşiat.
Trase cu o răbufnire stupefiantă de sunet, în timp ce explozia de la gura ţevii duble mătură ascunzătoarea şi o iluminâ cu o flacără strălucitoare ca un bec electric.
„A omorât bestia.“ în ciuda urii ei pentru acest sport sângeros, Claudia simţi o uşurare vinovată, dar de scurtă durată, împuşcătura nu făcuse decât s-o sperie pe leoaică şi s-o alunge pe moment. Claudia o auzi galopând printre ierburi cu un mârâit feroce.
- Ai ratat, acuză ea cu vocea întretăiată, simţind în nări mirosul înecâcios al prafului de puşcă ars.

Daca cineva doreste cartea sa lase o adresa de contact la comentarii si i-o trimit. Sau poate alta carte pe care o am.

panorama

duminică, 17 mai 2020

Tekila

vineri, 11 octombrie 2019

joi, 10 octombrie 2019

duminică, 22 septembrie 2019

joi, 8 august 2019

INCEPUTURI

luni, 28 martie 2016

Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

Arhivă blog

Despre mine