Marele secret al mileniului trei : EXTRATERESTRII

Taina atât de bine păstrata a omuleţilor verzi începe sa pleznească pe la încheieturi

Serviciile secrete şi preşedinţii americani au de multa vreme relatii cu ei. Se pare ca toate tehnicile de vârf ale SUA sunt de origine extraterestra

Primul pas facut de americani a fost recuperarea navelor extraterestre eşuate pe teri­toriul lor şi care aveau o tehnologie foarte avansată. Aventura începe de­mult, înainte de cel de-al doilea război mondial, când fenomenul extrateres­tru îi preocupa şi pe europeni. Se pa­re, de altfel, că "retro-ingineria" a de­butat în Germania, prima ţară care ar fi fabricat OZN-uri.

Naziştii, primii constructori de "farfurii zburatoare"

Au fost numite "farfurii zburătoa­re", deşi în realitate aceste aparate în formă de farfu­rii sau de dis­curi nu zboară. Ele creează în jurul lor un puternic câmp electromagne­tic, care le face independente de orice gravi­taţie. Este o tehnologie antigravitaţie. Civilizaţiile ex­traterestre ca­re vizitează Te­rra de foarte mult timp au ajuns până la noi graţie aces­tui tip de teh­nologie, care fo­loseşte energia de la punctul zero, sau energia "vid", pentru a se propulsa.

Germania nazistă este prima care a pus la punct această tehnologie, iar Statele Unite o vor face cu douăzeci de ani mai târziu. In 1995 a fost publi­cată o lucrare germană despre socie­tăţile secrete ale secolului XX ("Socie­tăţile secrete şi puterea lor in secolul XX", de Jan Van Helsing). Ea vor­beşte despre documentele ţinute până atunci secrete, provenite din arhivele S.S., conţinând planuri, precum şi fo­tografii la sol şi în zbor, discuri zbură­toare, împopoţonate cu cruci nemţeşti. Ceea ce urmează pare a fi "imposibil", şi totuşi... Primul disc zburător a fost construit de societatea secretă Vril-1 în 1922, cu un diametru de 11 metri, avea o "propulsie cu levitaţie Schumann şi o pilotare prin impulsiune de câmp magnetic". Avea exact perfor­manţele unui OZN aşa cum îl vedem astăzi... Aparatul a fost numit Hau­nebu II, avea 32 metri în diametru, un profil tipic german (masiv) şi zbu­ra cu 6000 km/h. Cum au putut ger­manii să producă o asemenea teh­nologie?

Recuperarea de către germani a discurilor "ne-terestre" din anii '30 es­te atestată de diferite surse. Dar o ex­plicaţie mult mai uluitoare se află la graniţa dintre ufologie şi ocultism, inăuntrul societăţii Vril, anumiţi me- diumi primeau mesaje telepatice ale unei civilizaţii extraterestre, locuind în sistemul Aldebaran, cu precizări tehnice pentru construirea unei astro­nave, care să fie "o maşină spre lumea cealaltă"! Aceşti Aldebarieni, trăind la 68 de ani-lumină departe de Pă­mânt, ar fi nici mai mult, nici mai pu­ţin decât strămoşii Aryenilor sosiţi pe Terra, "oameni-zei albi". In 1944, o navă mare, de 120 metri în diametru Vril-7, ar fi efectuat un zbor de încer care spre Aldebaran, folosind un canal dimensional. Fotografii ale acestui Vrii, la întoarcerea sa, arătau "ca şi cum ar fi călătorit timp de un se­col". Dacă misterul rămâne întreg asupra acestei călătorii inter-dimensionale, este cu mult mai sigur că printre OZN-urile observate în anii de după război se ascundeau maşini germane

Retro-ingineria americana

Dincolo de Atlantic, recuperarea tehnologiei "alien" începe tot în anii '30. Astfel, în 1939, Cordell Huli, secretar de Stat sub preşedinţia lui F Roosevelt, îl duce pe vărul său, Turner Hoit, în subsolurile clădirilor Capitoliului şi îi arată în secret rămăşiţele unei nave spaţiale, păstrate de ceva timp de către serviciile guvernamentale, precum şi patru corpuri hu manoide de o înălţime mai mică de un metru, depozitate în borcane mari de sticlă. Această informaţie nu a fost revelată decât în 1999, de către fiica martorului.

In anii '50 şi '60, americanii vor desfăşura enorme mijloace pentru a recupera şi exploata această mană tehnologică care le-a căzut direct din cer. Dar unde poţi ascunde acest ma­terial "exotic", precum şi o colecţie de cadavre de entităţi biologice extrate­restre care îl însoţesc? Diferite baze aeriene vor fi folosite în acest scop, în statele Noul Mexic, Colorado, Nevada, Utah. Bazele din Los Alamos Edwards şi mai ales Wright-Patter- son sunt citate adesea. Dar baza ultra-top-secret specializată în retroin­gineria extraterestră va deveni de acum încolo celebra Zonă 51 in apropierea lacului secat din Groom, in Nevada. Deşi nu figurează pe nici o hartă, baza posedă infrastructuri sub pământ. Şi cu cât se înaintează către cele 30 de nivele subterane, cu atât mai mult se intră într-o lume cu ade­vărat venită de dincolo. Se află aici sute de militari, ingineri, tehnicieni, supuşi la constrângeri fizice şi psiho­logice de securitate şi de un secret inimaginabil. Hangarele subterane, laboratoarele şi atelierele de construc­ţie sunt de o talie gigantică. "Ar putea fi garate o sută de avioane tip 747 aici (într-un singur hangar)...", mărtu­riseşte David Adair, un geniu în teh­nologia spaţiului, căruia militarii de la bază i-au prezentat în 1971 un mo­tor defect de VET (OZN prăbuşit), a cărui funcţionare nu o pricepeau.

Omuleţii Cenuşii, consilieri ştiinţifici şi tehnici ai americanilor

Căpitanul Bill Uhouse, inginer specializat în sistemele de propulsie cu antigravitaţie, a lucrat începând din 1954 la simulatoarele de zbor pen­tru discurile "zburătoare", pornind de la aparate extraterestre recuperate. El povesteşte cum în 1953, extratetereştrii - care se dovedesc a fi Omuleţi Ce­nuşii - au oferit gu­vernului american una din maşinile lor, şi vorbeşte despre di­ficultăţile de a pune în funcţiune o aseme­nea maşină de la locul de aterizare, la Kingman, în Arizona, până la Zona 51. "Erau pa­tru extratereştri la bordul acestui aparat şi aceşti extratereştri au mers la Los Alamos pentru teste." Militarii au chemat oameni de ştiinţă şi astrofizicieni, pentru a le pune întrebări acestor extratereştri "rezidenti". Bill Uhouse atrage atenţia asupra dificultăţii de comuni­care cu aceşti Cenu­şii, care se realiza în general doar prin telepatie. S-a dovedit că numai unul din cei patru era capabil să vor­bească, şi el a fost singurul care a dia­logat cu oamenii de ştiinţă.

La finele anilor "70, Bill Uhouse a fost adus pentru a lua contact direct cu un alt Cenuşiu, trimis la Zona 51, care a primit numele de J-Rod. Ase­meni primului EBE (entitate biolo­gică extraterestră), J-Rod servea drept subiect de studiu biologic, dar şi drept consilier ştiinţific tehnic pe lângă inginerii ameri­cani. După Uhouse, acest J-Rod avea difi­cultăţi la înţelegerea întrebărilor, dar dădea răspunsuri care îi depă­şeau pe toţi matemati­cienii prezenţi.

Dan Burish, microbiolog şi genetician specializat în EBE-uri, l-a cunoscut mai bine pe J-Rod, după ce lucrase pe eşantioane din hai­nele în care fusese îm­brăcat. Dar pentru că vorbise prea mult des­pre ceea ce ştia, Dan Bu­rish a fost pur şi simplu eliminat, în 2002, după ce a fost ţinut în captivitate de către superiorii săi.

Imitaţii de vehicule extraterestre

Având aceşti consilieri de nivel înalt, militarii americani puteau, în mod secret, să elaboreze o tehnologie la fel cu cea pe care rasa extraterestră o folosea pentru a veni pe Terra de pe planeta lor de origine. Odată cu recuperarea lucrărilor lui Nicolas Tesla, marele om de ştiinţă istro-român, americanii erau deja aproa­pe de tehnologia antigravitaţie, la sfârşitul anilor '40. Graţie recu­perării VET-uri- lor, apoi cu cola­borarea Omule­ţilor Cenuşii, ei au putut accede din plin la această tehnolo­gie, doar în in­tervalul a două­zeci de ani.

Primul VET care a servit ca model a fost ace­la din Kingman (un loc în Arizo­na unde o far­furie zburătoare s-a prăbuşit în 1953). El măsu­ra 30 m în diame­tru. Bill Uhouse îl ştia pentru că efectuase o pornire cu el. Datorită faptului că discul avea propriul său câmp gravitaţional, îţi pierdeai cunoştinţa sau erai dezo­rientat, la aproape două minute, chiar după acceleraţie... Din cauza spaţiului strâmt, şi simplul fapt de a întinde mâna era complicat. De fapt, aceste nave fuseseră construite pen­tru piloţi cu o înălţime medie de un metru... aşa că posturile de pilotaj au trebuit să fie adaptate pentru piloţi pământeni...". Dar cea mai mare dificultate întâlnită de către ingineri a fost chiar sistemul de pilotaj, care funcţiona telepatic, prin impulsuri cerebrale directe. Ei le-au înlocuit printr-o comandă manuală, cu aju­torul unei interfeţe electronice. A continuat prin a fi executat în trei modele de diferite mărimi, cea mai mare fiind de 38 m diametru. Un alt model ARV ne este cunoscut mai recent, TR3A, care măsoară 12,20 m în diametru şi 3,20 m în înălţime. Pri­mul său zbor a avut loc în 1971 şi mo­dul său de propulsare utilizează un cvasi-cristal, bombardat de protoni pentru a furniza cele câteva miligrame de antimaterie necesare pentru traversarea sistemului nostru solar în câteva ore, poate şi mai puţin... Căci e vorba de un generator de unde scalere şi de viteze "supraluminice" pentru acest vehicul, adică de o viteză superioară luminii. Este evident că aici şi Einstein ar fi fost cu adevărat depăşit...

O lume tehnologica paralela

Astfel, suntem pe punctul de a descoperi că există, poate, o "altă" re­alitate tehnologică, total ascunsă. Americanii ar utiliza cam de vreo 50 de ani această tehnologie, care le-ar permite uşor călătorii interplanetare şi baze construite pe alte planete, pre­cum Marte. Asta înseamnă că progra­mele oficiale de cucerire a spaţiului care ne sunt prezentate de NASA de prin anii '60 nu ar fi decât o amăgire, în raport cu realitatea. Această teh­nologie avansată include utilizarea energiei de la punctul zero, adică o sursă de energie nelimitată, inepui­zabilă, gratuită şi de care întreaga umanitate ar putea beneficia pentru a-şi rezolva problemele legate de fo­losirea energiilor fosile şi consecinţele sale asupra mediului înconjurător. Dar stăpânii lumii veghează ca orice cercetare sau descoperire particulară asupra energiei libere să fie paraliza­tă. Ceea ce le permite să vândă, la un preţ prohibitiv, petrolul pe care au pus stăpânire.

Pe de altă parte, omenirea bene­ficiază, fără să ştie, de o parte a aces­tei tehnologii de origine extraterestră. Astfel, puricii electronici, razele laser, fibrele optice sunt, printre altele, ie­şite din retro-ingineria extraterestră.

Omuleţii Cenuşii: o specie reptilianâ pe cale de degenerescenta

Dacă de vreo douăzeci de ani, mass-media occidentale cultivă ima­ginea extraterestrului, conform cu E.T. al lui Spielberg, este pentru că in realitate, tipul extraterestru cel mai cunoscut pe planeta noastră sunt Omuleţii Cenuşii, care se disting de alte specii de Cenuşii mai mari. Por­tret robot şi anatomic: Talie (înăl­ţime) intre 0,90 şi 1,15 metri. Cap microcefal, cuprinzând doi creieri şi patru lobi. In autopsia efectuată la Roswell s-au descoperit, într-unul din creieri, circuite integrate, deci implanturi artificiale. De ce? Pentru că Omuleţii Cenuşii sunt o specie pe cale de degenerescenţă avansată. Mărturia lui Dan Burish o confirmă: "J-Rod era într-un stadiu de degenerescenţa neurologică care îl handicapa în mod vizibil". In fiziologia lor, Omuleţii Ce­nuşii sunt asemeni insectelor. Işi ab­sorb alimentele prin piele, le sinteti­zează prin fotosinteză şi îşi aruncă excrementele tot prin piele. Ei nu au sau nu mai au orga­ne sexuale. Ei nu se pot, deci, repro­duce decât prin clonare, ceea ce dă fiinţe fără per­sonalitate, la fel de asemănătoare unele cu altele. Pentru a termina acest portret, trebuie ştiut că, asemeni reptilienilor, ei sunt lipsiţi de sentimente, având în schimb facul­tăţi psihice extrem de dezvoltate: te­lepatia şi mediumitatea.

O invazie a Terrei cu autorizaţie oficiala

Ce face o specie pe cale de degene­rescenţă, care nu mai poate să trăască pe propria sa planetă şi e în că­utarea alteia, care poate la minimum să-i asigure supravieţuirea? Este exact opţiunea acestei specii, care răieşte la 40 de ani-lumină de Terra, pe o planetă care se învârteşte în jurul stelei duble Zeta, din constelaţia Reticule, aproape de cea a lui Orion.

Dar iată po­vestea ultimului val de invazie a Omuleţilor Cenu­şii şi acordul se­cret petrecut în­tre ei şi ameri­cani, aşa cum a fost relevat de Milton William Cooper, care a plă­tit cu viaţa aceste mărturisiri.

In 1953, nişte astronomi repe­rează cu telescoapele lor nişte OZN-uri bizare. Era vorba de vase-mamă, de mari dimensiuni, care se plasau în orbita îndepărtată din jurul planetei noas­tre. Responsabilii proiectului Pla- ton, însărcinaţi să stabilească relaţii diplomatice cu extratereştrii, reuşi­seră să comunice cu noii veniţi prin semnal electronic binar. S-a convenit aterizarea. Dar intre timp, o altă rasă extrateres­tră, Marii Blonzi, au luat contact cu guvernul ameri­can pentru a-l avertiza despre iniţiativele acestor noi sosiţi. Marii Blonzi îşi oferi­seră ei serviciile, dar în schimb, ce­ruseră de la guver­nul american să-şi dis­trugă arsenalul nuclear. Conducătorii americani refuzaseră, preferând să negocieze cu cei care aş­teptau în orbită în jurul Terrei şi care îşi aşeza­seră astronavele la baza aeriană de la Holloman.

Un tratat care nu a fost respectat

Cele două părţi întocmiră un tra­tat, care a fost rediscutat cu ocazia unei întâlniri oficiale între Eisenhower şi Cenuşii, la 20 februarie 1954, la ba­za din Muroc. Acordul stipula că nici una din cele două părţi nu se va ames­teca în afacerile celeilalte. Extratereştri vor furniza tehnologie de varf si-i vor ajuta pe americani în avansarea ştiinţei. In schimb, guvernul ameri­can va păstra secretă prezenţa lor şi le va construi baze subterane de rezi­denţă şi altele pentru cercetări şi schimburi tehnologice. Extratereştiii vor fi autorizaţi să răpească, în mod limitat şi controlat, fiinţe umane pentru cercetările lor medi­cale, cu condiţia ca subiecţii să nu su­fere nici un prejudiciu. Un buget secret foarte important a fost constituit pen­tru construirea a 75 de instalaţii imense destinate extraterestrilor construite sub rezervaţiile indiene. Dar începând cu 1955, s-a ob­servat că Cenuşiii nu respectă trata­tul. S-au descoperit macabre acţiuni pe aproape tot teritoriul american, ca­davre mutilate, nu numai de animale - în special bovine -, dar şi umane. Pentru a contracara degenerescenţa lor celulară, ei aveau nevoie să ab­soarbă în cantităţi mari "componente biologice esenţiale", pe care le găseau în sânge, în secreţiile glandulare şi hormonale ale victimelor. Şi când nu le mutilau, făceau cu ei experienţe ge­netice la bordul navelor. Aceste vic­time erau aduse în stare de incon­ştienţă, înainte de a fi plasate la locul lor iniţial, cu urme de intervenţii chi­rurgicale pe corp şi uneori cu im­planturi la nivelul anumitor ţesuturi. "Abductorii" Omuleţilor Cenuşii erau cu sutele, chiar mii în Statele Unite, începând cu anii '50, fără a-i mai so­coti pe cei din alte ţări. Răspunsul americanilor la această violare deli­berată nu s-a lăsat aşteptat. Floarea lui US Air Force s-a angajat în nu­meroase lupte aeriene contra Ce­nuşiilor şi a folosit arme care să le permită distrugerea navelor extrate­restre. Iată deci explicaţia războiului stelelor care îi obsedează pe ameri­cani şi care îi legitimează în politica lor de militarizare a spaţiului, contra unui duşman real.

MADELEINE IANCU