Vasili Grossman   VIATA SI DESTIN

PARTEA ÎNTÎI
1
Pãmîntul era învãluit în ceatã. Licãrele de luminã ale farurilor de masini se rãsfrîngcau pe cablurile de înaltã tensiune ce se întindeau în lungul soselei Cu toate cã nu ploua, în zori pãmîntul devenise jilav, încît atunci cînd se aprindea vreun semafor indicînd trecerea interzisã, pe asfaltul umed apãrea o patã rosieticã difuzã. Rãsuflarea lagãrului se simtea de la multi kilometri - spre el duceau, îndcsindu-sc mereu, cabluri, sosele, linii de calc feratã. Era un spatiu saturat de linii drepte, un spatiu al dreptunghiurilor si al paralelogramelor ce despicau pãmîntul, cerul tomnatic, ceata.
Sirene depãrtate începurã a urla prelung si stins.
Soseaua înainta chiar pe lîngã calea feratã si coloana de camioane încãrcate cu saci de hîrtie umpluti cu ciment rulã o vreme aproape cu aceeasi vitezã cu care alerga o nesfîrsitã garniturã de tren, alcãtuitã din vagoane de marfã. Soferii în mantale militare nu-si întorceau privirile spre vagoanele ce goneau pe-alãturi, spre petele acelea palide ale chipurilor omelet ce se distingeau la ferestruici
Deodatã se ivi din ceatã împrejmuirea lagãrului - siruri de sîrmã întinse între stîlpi de beton armat Barãcile se rînduiau de-o parte si de alta, formînd strãzi largi, drepte. în uniformitatea lor monotonã îsi gãsea expresia cruzimea imensului lagãr.
într-un milion de izbe din satele rusesti nu existã si nici nu pot exista douã absolut identice. Tot ce e viu este irepetabiL Identitatea perfectã a doi oameni, a douã tufe de mãces este de neconceput Viata se stinge acolo unde violenta cautã sã-i suprime originalitatea, particularitãtile.
Ochii atenti si nepãsãtori ai cãruntului mecanic de locomotivã urmãreau cum se succed mici stîlpi de beton, piloni înalti cu proiectoare rotative, foisoare betonate, în vîrful cãrora, în cabine de sticlã, se zãrea cîte un paznic lîngã mitraliera tutelatã. Mecanicul îi fãcu semn din ochi ajutorului sãu si locomotiva lansã un semnal de avertizare. Se succedarã o cabinã luminatã electric, un sir de masini oprit la bariera vãrgatã, coborîtã, apoi ochiul rosu, ca de monstru, al unui semafor.
Din depãrtare rãzbãturã semnalele unei garnituri cc venea în întîmpinare. Mecanicul se adresã ajutorului:
— Vine Zucker, îl recunosc dupã glasul lui nãbãdãios. A descãrcat si acum goneste spre Munchen cu vagoanele goale.
Huruind zgomotos, garnitura cea goalã se întîlni cu esalonul ce-si urma drumul spre lagãr, aerul spintecat începu sã pîrîie. golurile cenusii dintre
 7
vagoane prinserã a clipi grãbii, apoi deodatã, din frînturilc sfîsiate, spatiul si lumina matinalã de toamnã sc contopirã într-o ptnzã continuã gonind uniform.
Ajutorul de mecanic scoase o oglinjoarã de buzunar si îsi privi obrazul mînjit. Printr-un gest al mîinii. mecanicul îi ceru oglinjoara.
Ajutorul spuse cu glas emotionat:
- Ah, Genosse1 Apfel. dacã n-ar fi aceastã dezinfectie a vagoanelor, sã stiti cã am putea sã ajungem înapoi cãtre prînz, si nu tocmai mîine la patru dimineata, secãtuiti de puteri. Ce, parcã dezinfectia nu s-ar putea face la noi, la nodul feroviar?
Vesnica vorbãrie despre dezinfectie îl plictisise pe bãtrîn.
- la dã tu mai bine un semnal prelung, zise el, cã uite, sîntem trecuti nu pe lina de rezervã, ci de-a dreptul ia rampa principalã dc descãrcare.
 2
Ajuns într-un lagãr german, Mihail Sidorovici Mostovskoi a fost nevoit, pentru prima oarã dupã cel de-al doilea Congres al Comintemului, sã-si foloseascã intens cunostintele din domeniul limbilor strãine. Pînã la rãzboi, locuind în Leningrad, n-a prea avut prilejul sã stea de vorbã cu strãini Acum si-a amintit de anii emigratiei sale la Londra si în Elvetia; acolo, în comunitatea revolutionarilor, se vorbea, se discuta, sc cînta în multe limbi europene.
Vecinul lui de prici, preotul italian Gardi, îi spusese cã în lagãrul acesta sc aflã oameni din cincizeci si sase de nationalitãti.
Destinul, culoarea fetei, îmbrãcãmintea, tîrsîitul pasilor, supa comunã de napi si din surogat de sago2, cãruia prizonierii rusi îi spuneau „ochi de peste4
Toate acestea erau la fel pentru zecile de mii de vietuitori din barãcile lagãrului.
Pentru cei din conducere, oamenii din lagãr se deosebeau prin numere si prin culoarea peticului de tesãturã cusut pe hainã: rosu pentru politici, negru pentru sabotori, verde pentru hoti si ucigasi
Oamenii. în diversitatea lor ca limbã, chiar dacã nu se întelegeau unul cu altul, se simteau legati printr-un destin comun. Experti în fizicã molecularã si în manuscrise antice zãceau pe priciuri alãturi de tãrani italieni si ciobani croati care nu stiau nici mãcar sã se iscãleascã. Cel care cîndva comanda bucãtarului micul sãu dejun si o nelinistea pe menajerã cu slaba lui poftã de mîncarc, la fel ca si cel care mîncase toatã viata doar peste sãrat pãseau acum alãturi, mergînd la muncã, bocãnind cu tãlpile de lemn ale încãltãrilor si se


                                    8

uitau cu alean dacã nu vin cumva Kosttrãger-ii - cãrãusii hudanelor cu fierturã - kostrighicum le spuneau locuitorii rusi ai barãcilor.
în destinul oamenilor din lagãr asemãnarea lua nastere din deosebire: Chiar dacã viziunea trecutului era legatã de o grãdinitã aflatã la marginea unui prãfuit drum italian, de vuietul posac al Mãrii Nordului, sau de abajurul portocaliu de carton, dintr-o casã destinatã corpului de comandã, situat undeva la marginea Bobraiskului - pentru toti detinutii, pînã la unul. trecutul fusese minunat
Si cu cît viata dinainte de lagãr a unui om fusese mai grea, cu atît mai avan mintea
Minciuna aceasta nu urmãrea scopuri practice, ca avea menirea de a proslãvi libertatea: e cu neputintã sã fie nefericit un om în afara lagãrului... tnainte de rãzboi acest lagãr se numea lagãr pentru criminali politici Apãruse un nou tip de detinuti politici, creat de cãtre national-socialism - criminali care n-au sãvîrsit crime.
Multi detinuti ajunseserã în lagãr pentru cã în convorbirile lor cu prietenii exprimaserã observatii critice la adresa regimului hitlerist, sau din pricina unei anecdote cu continut politic. Ei nu rãspîndiscrã manifeste, nu fãcuserã parte din partide clandestine. Erau învinuiti cã ar fi fost. chipurile, capabili sã facã toate acestea
Internarea prizonierilor militari pe timp de rãzboi într-un lagãr de concentrare pentru detinuti politici constituia de asemenea o inovatie a fascismului Aici se aflau piloti englezi si americani, doboriti deasupra teritoriului Germaniei, si comandanti, comisari ai Armatei Rosii, care prezentau interes pentru gestapo. Li se cerea sã colaboreze, sã dea informatii, consultatii. semnãturi sub declaratii de tot felul
în lagãr se aflau sabotori, adicã oameni care absentaserã nemotivat de la serviciu, care încercaserã cu de la sine putere sã pãrãseascã munca din uzinele militare si de pe santiere. Internarea în lagãrele de concentrare a unor muncitori pentru cã nu munceau bine era si ca o inventie a nutional-so- cialismului.
în lagãr se aflau oameni cu petice liliachii prinse pe haine: emigranti nemti, care plecaserã din Germania fascistã. Si în aceastã mãsurã rezida o inovatie a fascismului - cel care pãrãsea Germania oricît de loial s-ar fi comportat peste granitã, devenea dusman politic
Oamenii cu petice verzi pe haine - hotii si spãrgãtorii - constituiau în lagãrul politic o categoric privilegiatã: comenduirea se bizuia pe ci în supravegherea detinutilor politici.
Inventivitatea national-socialismuiui îsi gãsea expresia si în aceasta autoritate a detinutului de drept comun asupra detinutului politic.
In lagãr se aflau oameni cu destine atît de particulare. încît nu s-a putut inventa o culoare anume pentru peticul respectiv, care sã le corespundã Dar si hindusului, îmblînzitor de serpi, persanului sosit din Teheran spre a studia pictura germanã, chinezului, student la facultatea de fizicã, national-

 9

socialismul le pregãtise un loc pe priciuri, o gamelã de balanda1 si douãsprezece ore de muncã la sãpat santuri.
Zi si noapte continua circulatia trenurilor spre lagãrele mortii, spre lagãrele de concentrare. Vãzduhul vibra de pãcãnitul rotilor, dc rãgetul locomotivelor, de zgomotul iscat dc cizmele sutelor de mii de captivi ce se duceau la muncã purtînd cusute pe haine numere albastre din cîte cinci cifre. Lagãrele deveniserã adevãrate orase ale Noii Europe. Ele cresteau si se extindeau cu sistematizarea lor. cu propriile lor stradele si piete, spitale, talciocuri, crematorii si stadioane.
Cit dc naive si chiar blajin-patriarhale pãreau vechile închisori oplosite pe la periferiile oraselor, în comparatie cu aceste orase-lagãr, în comparatie cu înnebunitoarea vîlvãtaie întunecat-sîngeric ce sc zãrea deasupra cuptoarelor de crematiune.
Se crea impresia cã pentru dirijarea enormei multimi de oameni supusi represiunii sînt necesare armate uriase, numãrînd si ele milioane de supraveghetori, de gardieni Dar nu era asa Oamenii în uniforme SS nu se iveau cu sãptãmînile înlãuntral barãcilor! Detinutii îsi asumaserã ei însisi paza politieneascã în oraselc-lagãr. Detinutii însisi se îngrijeau de ordinea interioarã din barãci, urmãreau ca în cazanele lor sã ajungã numai cartofii putrezi si degerati, iar cei mari. buni, sã fie sortati în vederea trimiterii lor la bazele de aprovizionare ale armatei
Detinutii erau medici, bacteriologi la spitalele si laboratoarele penitenciare, mãturãtori ce curãtau trotuarele penitenciare, ei erau inginerii care asigurau lumina penitenciarã si cãldura penitenciarã, piesele pentru masinile penitenciare.
Sãlbatica si activa politie a lagãrului - Kapo, avînd pe mînecile stîngi o brasardã latã, galbenã, Lagerãlteri, Blockãlteri, Stubenâlteri - tinea sub controlul ei întreaga viatã a lagãrului, pe verticalã, de la problemele generale pînã la evenimentele particulare ce se petreceau noaptea pe priciuri Detinutii aveau acces la problemele confidentiale specifice acestei rînduieli de stat penitenciar - pînã si la alcãtuirea listelor de selectie, la prelucrarea celor aflati sub anchetã în Dunkelkammere (un fel de penare din beton). Se crea impresia cã dac-ar fi fost sã disparã conducerea, detinutii ar fi mentinut curentul de înaltã tensiune în sîrme, pentru ca sã nu se împrãstie care încotro, ci sã munceascã.
Acesti Kapo si Blockãlteri îl slujeau pe comandant, dar erau în stare sã suspine, ba chiar sã si plîngã dupã cei pe care ci însisi îi destinau cuptoarelor de crematiune..; Totusi dedublarea asta nu mergea pînã la capãt, de vreme ce nu-si ueceau propriile nume în listele de selectie. Deosebit de lugubru i sc pãrea lui Mihail Sidorovici faptul cã national-socialismul nu sosea în lagãr arborind monoclul cu acea înfumurare actoriceascã strãinã oamenilor din

 10

popor. National-socialismul vietuia In lagãre ca la el acasã, nu era dcloc rupt de oamenii simpli, glumea în chip popular si stîrnea rîsete cu glumele lui. era plebeu si se comporta fãrã fasoane, cunoscînd la perfectie si limbajul, si simtirea, si felul dc a gîndi ale celor pe care îi privase de libertate.
3
Mihail Sidorovici Mostovskoi, Agrippina Petrovna, menajera lui, medicul militar Sofia Levinton si soferul Semionov, dupã ce fuseserã capturati de nemti într-o noapte de august la marginea Stalingradului, au fost dusi la statul-major al unei divizii de infanterie.
Agrippina Petrovna n-a fost retinutã dupã interogatoriu. La ordinul reprezentantului jandarmeriei de campanie, translatorul a înzestrat-o cu o pîine dc mazãre si douã bancnote rosii de cîte treizeci de ruble. Semionov a fost inclus într-o coloanã de prizonieri care se îndreptau tocmai atunci spre un punct de adunare din zona cãtunului Verteac. Numai Mostovskoi si Sofia Osipovna Levinton au fost transportati la statul-major al grupãrii de armate.
Acolo Mostovskoi a vãzut-o pentru ultima oarã pe Sofia Osipovna: stãtea în mijlocul unei curti prãfuite, fãrã bonetã, cu însemnele gradului smulse, iar expresia sumbrã, furioasã a ochilor si a chipului ei i-a stîmit admiratia Dupã cel de-al treilea interogatoriu. Mostovskoi a fost dus pe jos la o statie de cale feratã unde se încãrca o garniturã cu cereale. Zece vagoane fuseserã repartizate pentru fetele si bãietii trimisi la muncã în Germania - Mostovskoi a auzit tipete de femei la plecarea trenului El a fost închis într-un mic compartiment de serviciu al unui vagon de clasa a doua Soldatul care-I escorta nu se purta grosolan, îndatã însã ce îi adresa o întrebare, pe chipul lui apãrea o expresie de surdomut, desi în acelasi timp se simtea cã cm pe de-a-ntregul preocupat numai de prizonier, la fel cum un experimentat lucrãtor de la grãdina zoologicã urmãreste în tãcere, cu permanentã încordare,
o cuscã în care se foieste, se miscã o fiarã sãlbaticã ce efectueazã o cãlãtorie pe calea feratã. In timp ce trenul trecea prin teritoriul guvernatoratului general al Poloniei, în compartiment a apãrut un nou pasager: un episcop polonez, cãrunt, înalt, chipes, cu niste ochi tragici si buze tineresti, plinute. A început îndatã sã-i povesteascã lui Mostovskoi despre represiunea pusã Ia cale de Hitler împotriva clerului polonez. Vorbea ruseste cu accent pronuntat, dar dupã ce Mihail Sidorovici a luat în rãspãr catolicismul si pe papa, a încetat sã mai vorbeascã, iar la întrebãri rãspundea scurt si numai în limba polonã. Dupã cîteva ore a fost coborît la Poznan.
în lagãr Mostovskoi a fost adus farã a trece prin Berlin... Se pãrea cã s-au scurs ani întregi în Block-ul unde erau internati detinutii care prezentau un interes deosebit pentru gestapo. în Block-ul acesta special viata arãta mai

 11

îndestulatã dccît într-un lagãr de muncã, dar asta era viata usoarã a unor animalc-martirc. de laborator. Se întîmpla ca detinutul de serviciu sã cheme un om la usã: venea un prieten ca sã-i propunã acestuia un schimb avantajos
-nitel tutun contra unei ratii de pîine - si omul nostru, hlizindu-se de satisfactie, se întorcea la priciul sãu. Dar se întîmpla ca un altul sã fie chemat exact în acelasi mod, iar el, întrerupîndu-si conversatia, pleca spre usã, numai cã de astã data interlocutorul lui n-avea sã mai apuce a sfîrsi spusele începute. Iar în ziua urmãtoare un Kapo se apropia de prici, îi poruncea detinutului de scrviciu sã adune zdrentele de acolo si careva dintre prizonieri îl întreba slugarnic pe Stuberãlter-ul Keise dacã n-ar putea sã ocupe el locul rãmas liber. Devenise ceva obisnuit amalgamul abracadabrant al discutiilor despre selectie, despre crematiunea cadavrelor si despre echipele de fotbal din lagãr: cea mai bunã era a sãpãtorilor - Moorsoldaten1 - infirmeria era puternicã, bucãtãria avea un atac nãbãdãios, echipa polonezã „Pratzefîks“ avea o apãrare slabã. Obisnuite deveniserã si zecile, sutele de zvonuri despre o armã nouã a nemtilor, despre dihonia dintre liderii national-socialisti. Zvonurile acestea erau întotdeauna optimiste si false - opiumul multimilor din lagãr.
4
înspre dimineatã ninsese, iar zãpada asternutã se mentinuse pînã la amiazã. Rusii se simtirã cuprinsi de bucurie, dar si de tristete. Rusia le trimisese o rãsuflare, le întinsese sub bietele picioare trudite o nãframã maternã, albise acoperisurile barãcilor, încît de departe acestea pãreau domestice, rurale
Numai cã sclipãtul de o clipã al bucuriei se amestecã pe datã cu tristetea, îneclndu-se în ea.
Intr-o zi, un soldat spaniol. Andrea, care era de planton, s-a apropiat de Mostovskoi si i-a spus într-o francezã scãlîmbã cã un prieten al sãu, furier, vãzuse o hîitie referitoare Ia un bãtrîn rus, dar furierul n-a izbutit sã o citeascã pînã la capãt, cãci seful cancelariei o luase cu eL
„Iatã si deznodãmîntul vietii mele în acest petic de hîrtie“, a gîndit atunci Mostovskoi si s-a bucurat cã nu s-a pierdut cu firea.
— Dar nu-i nimic, spuse Andrea în soaptã, încã se mai poate afla.
— De la comandantul lagãrului? întrebã Gardi si ochii sãi enormi, negri licãrirã în penumbrã. Sau chiar de la Liss, reprezentantul Directiei Generale a Sigurantei?
Pc Mostovskoi îl uimea deosebirea dintre Gardi, cel din timpul zilei, si cel dio timpul noptii Ziua preotul vorbea despre supã, despre nou-veniti, cãdea la învoialã cu vecinii în ce priveste schimbul de ratii, îsi aducea aminte de picantele mîncãruri italienesti, din belsug usturoiate.

 12

Prizonierii de rãzboi rusi cunosteau zicala lui preferatã: tutti caputti si, întîlnindu-1 pe platoul lagãrului, îi strigau încã de departe: „Taicã Padre. tutti caputti îi zîmbeau, ca si cînd aceste cuvinte erau de încurajare. îi spuneau taicã Padre, socotind cã padre este numele lui.
Odatã, seara tîrziu, comandantii si comisarii sovietici care erau tinuti în Block-ul special au început sã-l ia peste picior pe Gardi, întrebîndu-1 dacã a respectat cu adevãrat legãmîntul celibatului
Gardi asculta, fãrã sã zîmbeascã, o întreagã colectie alcãtuitã din frînturi de expresii frantuzesti, nemtesti si rusesti.
Apoi a vorbit el, si Mostovskoi i-a tradus cuvintele. Se stie cã revolutionarii rusi au mers în exil si unii chiar au urcat pe esafod în numele ideii lor. Atunci de ce interlocutorii sãi se îndoiesc de faptul cã, în numele unei idei religioase, un om poate renunta la contactul cu femeia? Doar asa ceva nici nu se poate compara cu sacrificiul vietii.
— Ce stii dumneata? rosti comisarul de brigadã Osipov.
în timpul noptii însã, cînd toti captivii dormeau, Gardi devenea cu totul altuL Stãtea pe prici în genunchi si se ruga Se pãrea cã în ochii sãi extaziati, în negrul catifelat al pupilelor reliefate se poate cufunda întreaga suferintã a orasului penitenciar. Vinele i se încordau pe gîtul brun, ca si cînd ar fi muncit, chipul prelung, apatic, dobîndea o expresie de mîhnitã, pioasã osîrdie. Se ruga îndelung, iar Mostovskoi atipea toropit de soapta febrilã, abia auzitã a italianului. Se trezea de obicei dupã vreo orã si jumãtate, douã de somn, cînd Gardi dormea deja. însã dormea într-un chip agitat, furtunos, reunind parcã în somn ambele ipostaze ale fiintei sale, cea din timpul zilei si cca din timpul noptii: sforãia, plescãia cu poftã din buze, scrîsnea din dinti, slobozea cu zgomot tunãtor gazele abdominale si deodatã rostea prelung minunatele cuvinte ale unei rugãciuni în care se pomenea despre marea îndurare a lui Dumnezeu si a Maicii Domnului
Niciodatã nu-I mustrase pe bãtrînul comunist rus pentru necredinta lui în Dumnezeu, în schimb îl întreba ades despre Rusia Sovieticã.
în timp ce-I asculta pe Mostovskoi, italianul dãdea din cap. aprobînd parcã istorisirile despre biserici si mãnãstiri închise, despre imensele domenii agricole ale Sinodului, confiscate de statul sovietic
Ochii lui negri îl priveau cu tristele pe bãtrînul comunist, iar Mihail Sidorovici îl întreba rãstit:
— Vous me comprenez?*
Gardi zîmbea în felul sãu dintotdeauna, de om obisnuit, la fel ca atunci cînd vorbea despre o tocanã si despre un sos de rosii
— Je comprends tout ce que vous dites, je ne comprends pas seulement, pourquoi vous dites cela?

t Mã întelegi? (fir.)
? înteleg lot ceea ce spuneti, numai cã nu înteleg de ce spuneti asta (fr.).

 13

Prizonierii de razboi rusi din block-ui special nu erau scutiti de munci, asa ca Mostovskoi sc vedea si discuta cu ei doar la ore tîrzii dc searã si de noapte: singurii cârc nu mergeau la muncã erau generalul Gudz si comisarul de brigadã Osipov.
Interlocutor frecvent al lui Mostovskoi era un om mai ciudat, dc vîrstã nedefinitã - Ikonnikov-Morj. Acesta dormea în locul cel mai rãu din toata banca: lîngâ usa de intrare, unde era mereu în bãtaia curentului si unde într-o vreme îsi avusese Jocul un enorm vas metalic cu toarte si cu capac tunãtor - tineta
Detinutii rusi îl porecliserã pe Ikonnikov „bãtrînul parasutist"1. considcrîndu-1 cam smintit si tratîndu-1 cu o milã plinã de scîrbã. Poseda o nemaipomenitã rezistentã, spccificã doar nebunilor si idiotilor. Nu rãcea niciodatã, cu toate cS la culcare nu-si scotea hainele pãtrunse dc ploile tomnatice. Sc pãrea cã. într-adevãr, numai un nebun poate vorbi cu un glas atît de rãsunãtor si de limpede.
Iatã cum a fãcut el cunostintã cu Mostovskoi. S-a apropiat odatã de acesta, privindu-1 îndelung, în tãcere, drept în fatã.
— Ce vesti bune aduce tovarãsul? a întrebat Mihail Sidorovici si a zîmbit cînd Ikonnikov i-a rãspuns cu glas cîntat:
— Vesti bune? Dar ce este binele?
Aceste cuvinte l-au dus brusc pe Mihail Sidorovici cu gîndul la anii copilãriei, cînd fratele lui mai mare, sosit de la seminar, înjgheba discutii cu tatãl sãu pe teme teologice.
— Asta-i o problemã strãveche, cu barbã, a spus Mostovskoi. Cu ca si-au bãtut capul încã budistii si primii crestini Pînã si marxistii au trudit destul dc mult la dezlegarea el
— Si au reusit? a întrebat Ikonnikov cu o intonatie care l-a fãcut pe Mostovskoi sã rîdã.
— Pãi iatã cã Armata Rosie tocmai o rezolvã, a zis el. Numai cã în tonul dumneavoastrã, iertati-mã, se simte un fel de miruire, ceva de naturã fie popeascã, fie tolstoianã.
— Altfel nici nu se poate, a spus Ikonnikov, cãci eu am fost tolstoist
— Asa, care va sã zicã. Ciudatul om i-a stîroit interesul
— Vedeti dumneavoastrã, a zis Ikonnikov, cu sînt convins cã persecutiile la care s-au dedat bolsevicii dupã revolutie împotriva bisericii au fost folositoare pentru ideca crestinã, cãci în ajunul revolutiei biserica ajunsese într-o stare jalnicã.
Mihail Sidorovici a rostit cu bunãvointã:
— Dar vãd cã santeti de-a dreptul dialectician. Uite cã si mie mi-a fost dai sã vid o minune evanghelicã la anii bãtrînetii.

' Joc dc cuvinte: parafa - tinetã (rus.).

 14

Ba deloc, a ripostat Ikonnikov, încruntîndu-sc. Doar pentru dumneavoastrã scopul justificã mijloacele, iar mijloacele vã sant necrutãtoare. în mine nu vedeti o minune, cãci nu sînt dialectician.
— Atunci, a zis Mostovskoi iritîndu-se brusc, cu ce vã pot fi totusi de folos?
Adoptînd poza unui militar ce a luat pozitia de „drepti, Ikonnikov a spus:
— Sã nu rîdeti de mine! glasul lui îndurerat avea intonatii tragice. Nu pentru a mã tine de glume am venit la dumneavoastrã. Anul trccut, la cincisprezece septembrie, am vãzut executia a douãzeci de mii de evrei - femei, copii si bãtrîni. în ziua aceea am înteles cã Dumnezeu nu putea sã admitã asa ceva si pentru mine a fost evident cã el nu existã. în bezna de astãzi vãd forta dumneavoastrã, ea se luptã împotriva unui rãu înfricosãtor...
— Ei bine, a zis Mihail Sidorovici, sã stãm de vorbã.
Ikonnikov muncea la sãpãturi, într-o parte mlãstinoasã a pãmînturilor anexate lagãrului, unde se instala un sistem de conducte enorme de beton pentru abaterea unui rîu si a unor pîraie murdare care transformau în mlastinã depresiunea respectivã. Cei care munceau în acest sector erau numiti „Moorsoldaten“ si aici ajungeau de obicei oamenii care aveau parte de antipatia celor din conducere.
Mîinilc lui Ikonnikov erau mici, cu degete subtiri, cu unghii ca de copil. Se întorcea de la muncã mînjit de noroi, ud, se apropia de priciul Iui Mostovskoi si întreba:
— îmi permiteti sã sed putin lîngã dumneavoastrã?
Se aseza si zîmbea, farã a se uita la interlocutor, îsi trecea mîna peste frunte. Avea o frunte uimitoare într-un anume fel - nu prea mare, bombatã, luminoasã, atît de luminoasã, încat pãrea sã existe separat de urechile murdare, de gîtul cafeniu-întunecat si de mîinile cu unghiile rupte.
Pentru prizonierii de rãzboi sovietici, oameni cu biografii simple, el pãrea un om obscur si ignorant
Strãmosii lui Ikonnikov fuseserã încã din vremurile lui Petru cel Mare preoti din neam în neam. Numai ultima generatie a Ikonnikovilor a luat-o pe alt drum - toti fratii lui au primit educatie mireanã.
El a studiat la Institutul Tehnologic din Pctersburg, dar l-a pasionat tolstoismul, a pãrãsit institutul în ultimul an si a plecat în nordul guberniei Perm ca învãtãtor. A trãit la tarã cam opt ani. iar apoi s-a mutat în sud, la Odessa, unde s-a angajat ca lãcãtus la sala masinilor unui cargou, a ajuns prin India, prin Japonia, ba chiar a locuit o vreme în Sidney. Dupã revolutie s-a întors în Rusia, a intrat într-o comunã agricolã tãrãneascã. Fusese visul lui de demult, crezuse cã munca agricolã comunistã va aduce împãrãtia Domnului pe pãmînt
în timpul colectivizãrii totale a vãzut însã trenuri întesate cu familiile deschiaburitilor. A vãzut cum cãdeau în zãpadã oameni secãtuiti si nu se mai ridicau. A vãzut sate „închise”, pustiite, cu usile si ferestrele bãtute în

 15

scinduri. A vãzut o tãrancã atestatã, o femeie trentãroasã, cu gîtul vlnos, cu miiniie negre muncite. Ia care pînã si soldatii din escortã se uitau îngroziti: înnebunitã dc foame, îsi mîncase cei doi copii.
In vremca aceea, fãrã a pãrãsi comuna, a început sã propovãduiascã Evanghelia, sã-l roage pe Dumnezeu pentru mîntuirea cclor ce sc prãpãdeau Treaba s-a sfirsit cu întemnitarea Iui, dar curînd s-a constatat cã nãpastele anilor treizeci nu i-a tulburat mintea. Dupã un an dc tratament fortat în spitalul de psihiatrie al unei închisori, a iesit în libertate si s-a stabilit în Bielorusia, la un frate mai mare, profesor de biologie, angajîndu-se cu ajutorul acestuia la o bibliotecã tehnicã Insã evenimentele sumbre exercitau asupra lui o extrem de puternicã impresie
Cînd a început rãzboiul si nemtii au cotropit Bielorusia, Ikonnikov a vãzut suferintele prizonierilor dc rãzboi, executiile evreilor de prin orasele si micile asezãri ale BielorusieL A ajuns din nou într-un fel de stare istericã si a început sã-i implore pe cunoscuti si necunoscuti sã-i ascundã pe evrei, el însusi înccrcînd sã salveze copii si femei evreice. Curînd însã a fost denuntat si. scãpînd prin cine stie ce minune dc streang, a nimerit în lagãr.
in capul zdrentãrosului si murdarului „parasutist" domnea haosul; sustinea niste categorii bizare si comice ale unei morale aflatã deasupra claselor.
— Acolo unde este samavolnicie, îi explica el lui Mostovskoi, domneste durerea si curge sînge. Am vãzut marile suferinte ale tãrãnimii, în timp ce colectivizarea se fãcea în numele binelui Eu nu cred în bine, cred în bunãtate.
— Atunci, urmîndu-vã sfatul, o sã ne îngrozim cã în numele binelui Hitler si Himmler vor fi spînzuratL în acest caz, îngroziti-vã fãrã mine, i-a rãspuns Mihail Sidorovici
— Intrebati-1 pe Hitler, a spus Ikonnikov, iar ei vã va lãmuri cã si acest lagãr existã în numele binelui
Lui Mostovskoi i se pãrea cã în timpul discutiei cu Ikonnikov mecanismul logicii sale devenea asemãnãtor cu eforturile absurde ale unui cutit angajat în luptã cu o meduzã.
— Lumea nu s-a ridicat mai presus de adevãrul rostit de un crestin sirian cârc a trãit în secolul al saselea, o tinea pc-a lui Ikonnikov, „osîndcste pãcatul si iartã-1 pe pãcãtos**.
In baracã se mai afla un bãtrin rus, Cernetov. Avea un singur ochi Un gardian îi spãrsese ochiul artificial, de sticlã, si acum orbita goalã, rosie, arãta straniu pe chipul lui palid în timp ce vorbea, îsi acoperea cu palma orbita aceea goalã, cãscatã.
Era un mensevic fugit în anul 1921 din Rusia Sovieticã. Douãzeci de ani trãise la Paris. îndeplinind functia de contabil la o bancã. A ajuns în lagãr, deoarece ii Îndemnase pe functionarii bãncii sã saboteze dispozitiile noii administratii germane. Mostovskoi evita sã aibã contacte cu el.
Pe mensevicul cu un singur ochi însã îl nelinistea, pare-se, popularitatea lai Mostovskoi. cãci si soldatul spaniol, si un norvegian, patronul unei

 16

prãvãlii de papetãrie, si un avocat belgian erau atrasi de bãtrînui bolsevic, descosîndu-l cu întrebãri.
Odatã, pe priciul lui Mostovskoi s-a asezat maiorul Ersov, considerat cãpãtenia prizonierilor de rãzboi rusi. Înclinîndu-sc putin înspre bãtrln si punîndu-i o mînã pe umãr, acesta a început sã vorbeascã repede si cu înflãcãrare.
Mostovskoi întoarse brusc capul: de pe un prici depãrtat, Cernetov se uita la el. I-a trecut atunci prin minte cft expresia de alean din ochiul cel vãzãtor era mai îngrozitoare dccît gaura rosie cãscatã în locul ochiului scos.
„Da, frãtie, nu-ti este usor“, gindi el fãrã urmã de bucurie rãutãcioasã.
Nu era nimic întâmplãtor, desigur. Pãrea cã o lege determinase ca Ersov sã le fie tuturor mereu necesar Tovarãse Ersov! Maior Ersov! Ersov a zis... întreabã-1 pe Ersov...“ La el veneau oameni din alte barãci, în jurul priciului sãu era mereu miscare.
Mihail Sidorovici l-a botezat pe Ersov „stãpîn al gîndurilor. Au existat stãpîni ai gîndurilor - cei din anii saizeci; au fost si cei din anii optzeci Apoi au fost narodnicii, a fost si s-a sfirsit Mihailovski1. Pînã si intr-un lagãr de concentrare hitlerist existã un stãpîn propriu al gîndurilor! In schimb singurãtatea omului cu un singur ochi pãrea un tragic simbol în acest lagãr.
Zeci de ani au trecut din vremurile cînd Mostovskoi s-a aflat pentru prima oarã într-o închisoare taristã, pînã si secolul fusese atunci altul - al nouãsprezecelea
Si-a amintit ce jignit se simtise din pricina neîncrederii unor conducãtori ai partidului în capacitatea lui de a desfãsura activitatea practicã. Acum se simtea puternic, în fiecare zi vedea cîtã greutate avea cuvîntul sãu pentru generalul Gudz si pentru comisarul de brigadã Osipov, ca si pentru mereu deprimatul si tristul maior Kirillov.
Înainte de rãzboi îl consolase faptul cã, fiind îndepãrtat de la activitatea practicã, avea mai putinã contingentã cu tot ceea ce îi provoca protestul si dezacordul: si autocratia lui Stalin în partid, si sîngeroasele procese intentate opozitiei, si insuficientul respect fatã de vechea gardã a partidului Executarea lui Buharin2, pe care îl cunostea bine si îl iubea foarte mult, i-a pricinuit o suferintã cumplitã. Dar stia cã dacã s-ar fi opus partidului în oricare din aceste probleme, el, fãrã sã fi vrut, s-ar fi situat pe o pozitie contrarã cauzei leniniste cãreia îsi consacrase viata Uneori îl torturau îndoieli: poate cã din slãbiciune, din lasitate rãmîne el tãcut si nu se

 17

manifestã împotriva a ceea ce îi stîmeste dezacordul. Doar multe din viata dinainte de rãzboi erau îngrozitoare! Si-l amintea adesea pe rãposatul Lunaccarski - cit ar mai fi dorit sã-l vadã din nou, cãci cu el îi era atît dc usor sã vorbeascã, sc întelegeau de la primul cuvînt unul pe celãlalt
Acum în acest îngrozitor lagãr nemtesc, sc simtea sigur pe sine si puternic. Doar un singur simtãmint chinuitor nu-1 pãrãsea. Nici în lagãr nu era in stare sã-si recupereze tinerescul sentiment, limpede si cuprinzãtor, cã este în largul sãu. oriunde s-ar afla.
N-avea nici un amestec aici faptul cã odatã un ofiter englez îl întrebase dacã nu i-a fost greu sã facã stiintã filosoficã în timp ce în Rusia era interzisã exprimarea unor puncte de vedere antimarxiste.
— Unora poate cã le-o fi intr-adevãr greu. Mie însã, ca marxist, nu mi-e greu. a rãspuns Mihail Sidorovici.
— V-am pus aceastã întrebare tocmai avînd în vedere cã sînteti un vechi marxist, a explicat englezuL Si cu toate cã Mostovskoi s-a încruntat din pricina sentimentului dureros provocat de aceste cuvinte, el a reusit sã-i rãspundã englezului
N-avea nici un amestec aici nici faptul cã oameni de felul lui Osipov, Gudz. Ersov îl incomodau uneori, cu toate cã îi erau intim apropiati Nenorocirea era cã multe din propriul sãu suflet îi deveniserã strãine. In vremuri de pace se intîmpla sã se întîlneascã, bucurîndu-se, cu un vechi prieten, pentru ca la sfirsitul intîlnirii sã vadã in acesta un strãin.
Dar ce era de fãcut cînd ceva strãin zilei prezente sãlãsluia în el însusi, era o parte a propriei sale fiinte... Doar cu tine însuti n-ai cum s-o simti, nu poti înceta sã te mai întîlnestl
în conversatiile cu Ikonnikov se enerva, era lipsit de maniere, ironic, îl fãcea bleg. molîu, nãtãntol, papã-laptc. Dar, cu toate cã îl lua în rîs, îl cuprindea untul dacã nu-1 vedea mai multã vreme.
în asta consta principala schimbare dintre anii sãi de închisoare din tinerete si de acum
In tinerete, totul era intim, de înteles în manifestãrile prietenilor si confratilor de idei Fiecare idee, fiecare conceptie a unui dusman îi erau strãine, absurde.
Acum însã recunostea brusc în rationamentele unui strãin ceea ce îndrãgise cu zeci de ani în urmã, dupã cum uneori, în gîndurile si cuvintele unor prieteni, apãreau elemente strãine.
«Asta se întîmplã. probabil, din pricinã cã dc prea multã vreme trãiesc pe lume**, gîndea Mostovskoi


http://www.fileshare.ro/e31454587